Satul Breb şi băile de sare din staţiunea balneară Ocna Şugatag sunt printre cele mai căutate destinaţii turistice de români pe durata sezonului estival, a declarat marţi,, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural - ANTREC, filiala Maramureş, Livia Sima.
"Staţiunea balneară din comuna Ocna Şugatag face parte dintr-un circuit turistic specific, practic staţiunea este deschisă pentru tratamente, cazare şi toate serviciile de specialitate pe tot parcursul anului. Pe sezonul verii, turişti din toate zonele ţării, dar mai ales pensionarii sau persoanele trimise de medici să urmeze anumite tratamente ajung la Ocna Şugatag. Pe lângă staţiune, în ultimii 20 de ani s-a dezvoltat o întreagă reţea de pensiuni turistice foarte bine echipate, inclusiv cu personal pregătit să ofere anumite servicii sau terapii complementare celor din staţiune. Avem mici pensiuni dotate cu spa, săli de masaj şi alte componente. Partea pozitivă e că turismul în zonă s-a dezvoltat armonios, iar staţiunea n-a fost închisă aşa cum s-a întâmplat cu alte mici staţiuni din judeţ, lăsate în paragină după ce au fost privatizate în urmă cu mulţi ani. (...) Dar, de departe pentru o anumită categorie de turişti români sau străini, satul Breb e punctul principal de atracţie. Breb, fără a fi deloc pretenţioşi, e una dintre puţinele localităţi rurale din Maramureş în care arhaicul, viaţa aşezată, specifică unui sat de odinioară s-a păstrat. Oamenii nu sunt grăbiţi şi mereu sunt gata să ofere unui turist o mâncare caldă, îndrumare pentru a ajunge undeva sau a-l orienta spre o pensiune unde s-ar putea caza. Satul Breb e micul univers al unui Maramureş încă vechi, dar frumos prin ţinuta localnicilor şi a tot ce se întâmplă acolo, indiferent de anotimp", a spus Livia Sima.
Satul Breb, dar şi comuna Ocna Şugatag au devenit destinaţii turistice după ce mai multe familii din Marea Britanie, dar şi din România au cumpărat terenuri, au construit pensiuni şi au adus astfel turişti, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Ioan Oanea.
"S-a întâmplat o schimbare de percepţie în ultimii ani, iar prezenţa unor străini, dar şi a unor români care au cumpărat terenuri, case, apoi au construit pensiuni a repus satul Breb, dar şi Ocna Şugatag pe harta turismului naţional. Totul s-a petrecut în timp, însă efectele abia acum se pot constata. Numai în satul Breb, în ultimii ani, cetăţeni din Marea Britanie, Franţa, Olanda, dar şi din România au ridicat pensiuni, iar alţii au cumpărat case vechi pe care le-au restaurat, echipat şi dotat păstrând însă specificul locului. Tot în Breb, Fundaţia Eminescu, patronată de prinţul Charles, deţine mai multe case vechi, iar un celebru fotograf din Marea Britanie deţine de asemenea câteva case vechi, acum transformate în pensiuni. Vorbim de un mini sat de vacanţă arhaic în mijlocul satului. Fiind un sat turistic aparte, drumurile şi uliţele din Breb nu sunt asfaltate, doar pietruite, tocmai pentru a păstra imaginea unui sat din alte timpuri. (...) Pe lângă străinii care au investit sau construit se află şi câţiva localnici, şi cred că avem aproape 45 de pensiuni numai la Breb, plus alte câteva zeci în Ocna Şugtag. Da, turismul a ajuns un mic motor al economiei locale, iar administraţia încearcă să ofere celor implicaţi tot sprijinul", a spus Ioan Oanea.
Vasile Pop, proprietarul unei pensiuni din Ocna Şugatag, susţine că turismul balnear şi cel rural aduc Maramureşului un plus de valoare, pe lângă alte destinaţii cunoscute.
"Turiştii români, dar şi străini cunosc câteva puncte clasice din judeţ cum ar fi Cimitirul Vesel din Săpânţa, trenul cu aburi Mocăniţa, cele două muzee alte satului din Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului din Sighet şi două-trei sate unde există multe pensiuni. Însă Breb şi Ocna Şugatg oferă plus-valoare, completează celelalte destinaţii turistice prin genul serviciilor oferite, aici fiind vorba de turismul balnear, iar în Breb o întâlnire spectaculoasă cu satul de altădată. Puţini ştiu că în satul Breb există meşteri care mai confecţionează draniţă din lemn pentru acoperişuri, drumuri şi garduri din piatră, curci celtice în vechiul cimitir şi localnici care trăiesc crescând animale sau muncind la câmp", a spus Vasile Pop.
Satul Breb şi băile de sare din staţiunea Ocna Şugatag sunt printre cele mai căutate destinaţii turistice de români pe durata sezonului estival
Articole Similare

1.296
Musk schimbă macazul: Vrea să construiască o catapultă electromagnetică uriașă, instalată pe Lună
1.296

2.399
Permisia dată criminalului turc, Abdullah Atas, ar fi fost semnată după evadare. Documentul care naște noi suspiciuni
2.399

3.100
Raluca Moroșanu, declarații controversate - Judecătoarea afirmă că știe de existența unor fapte de corupție la CAB, dar nu a sesizat procurorii
3.100

70
VIDEO La întâlnirea cu PS Ambrozie, ambasadorul Irlandei în România a remarcat rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în Irlanda
70

3.078
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
3.078

42
Alertă în Timiș: bărbat dat dispărut de familie, căutat cu scafandri şi sonar în Lacul Surduc
42

645
Jaf la o sală de jocuri din Câmpulung: angajată amenințată cu o armă de un bărbat mascat. A fost deschisă o anchetă
645

2.976
Ce s-a întâmplat după descinderile DNA la rețeaua de transport Uber și Bolt: Evaziune fiscală de circa 28 de milioane de lei și sute de șoferi plătiți pe "sub mână"
2.976

67
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
67

664
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
664

65
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
65

1.354
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.354

1.904
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.904

















Comentează