Sofia i-a retras cetăţenia bulgară milionarului rus în domeniul telecomunicaţiilor, Serghei Adoniev, din cauza unei condamnări vechi de 20 de ani în Statele Unite pentru fraudă, a informat miercuri Ministerul Justiţiei din Bulgaria, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Dornică să se alăture zonei Schengen, Bulgaria a declarat marţi că intenţionează să nu le mai permită străinilor bogaţi să cumpere cetăţenia în schimbul unor investiţii, afirmând că schema nu a reuşit să aducă beneficii economice semnificative statului membru UE.
În Bulgaria, străinii pot obţine un paşaport, care le deschide uşa aproape oricărei ţări UE, în schimbul unor investiţii între un milion de leva (580.922 de dolari) şi 2 milioane de leva. Investiţiile se pot face şi în titluri guvernamentale.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Justiţie bulgar a confirmat o informaţie publicată de Radio Europa Liberă potrivit căreia lui Adoniev i-a fost retrasă în mai cetăţenia bulgară în urma notificării că milionarul rus "ar fi fost condamnat în urmă cu 20 de ani în SUA pentru fraudă".
Adoniev, în vârstă de 57 de ani, este co-fondatorul companiei de telefonie mobilă Yota, pe care i-a vândut-o miliardarului rus Alişer Usmanov. El deţine de asemenea acţiuni la compania rusă producătoare de smartphone-uri Yota Devices.
Serghei Adoniev se află pe locul 147 în clasamentul Forbes al celor mai bogaţi oameni din Rusia, cu o avere estimată la 700 de milioane dolari, şi a sponsorizat unul dintre candidaţii la ultimele alegeri prezidenţiale din Rusia, Ksenia Sobciak. El a primit paşaport bulgar în 2008.
Fondul neguvernamental anticorupţie din Bulgaria (ACF) a alertat autorităţile de la Sofia în legătură cu condamnarea lui Adoniev în ianuarie anul trecut. De asemenea, ACF a pus sub semnul întrebării dacă străinii sunt verificaţi corespunzător înainte de a li se acorda cetăţenia bulgară.
Sacrificii pentru Schengen - Bulgaria i-a retras cetăţenia unui milionar rus condamnat în SUA pentru fraudă
București
9°C
Articole Similare

105
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
105

4.123
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.123

2.281
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.281

530
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
530

3.981
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.981

8.607
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.607

4.260
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.260

4.144
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.144

71
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
71

8.582
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.582

204
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
204

2.727
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.727

631
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
631
















Comentează