Secţiile de votare s-au deschis sâmbătă în Egipt pentru referendumul privind revizuirea Constituţiei care l-ar autoriza pe preşedintele Abdel Fattah al-Sissi, ales în 2014, să-şi prelungească mandatul şi să-şi consolideze puterea, informează AFP potrivit Agerpres.
Al-Sissi a votat la Cairo în momentul deschiderii secţiilor de votare, la ora locală 09:00 (07:00 GMT), potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat. Scrutinul se va încheia luni seară.
Secţiile de vot erau decorate în culorile naţionale şi plasate sub stricta protecţie a poliţiei şi armatei, potrivit AFP.
Cel mai probabil, Al-Sissi şi susţinătorii săi urmează să înregistreze o victorie. Rezultatul votului va fi cunoscut în zilele următoare.
Noile dispoziţii permit ca cel de-al doilea mandat al lui Al-Sissi să fie prelungit, de la patru ani în prezent, la şase ani, astfel că actualul mandat al preşedintelui egiptean ar urma să expire în 2024. Şeful statului egiptean se va putea apoi prezenta în 2024 pentru un al treilea mandat, ceea ce ar face ca Al-Sissi să rămână la putere până în 2030.
În afara duratei mandatului prezidenţial, revizuirea Constituţiei ar duce la sporirea controlului executivului asupra puterii judiciare şi instituţionalizarea rolului politic al armatei, pilon de sprijin al regimului.
Schimbările prevăd totodată revenirea la un parlament bicameral, cu reînfiinţarea Senatului, care a fost suprimat în 2012. Urmează să fie impusă şi o cotă de 25% de femei în parlament, iar preşedintele va putea numi mai mulţi vicepreşedinţi.
Într-o scrisoare publicată joi, cabinetul de analiză de securitate Soufan Center prognozează că opoziţia cetăţenilor la aceste schimbări constituţionale va fi foarte slabă, "un rezultat probabil al naturii opresive a guvernului".
Sâmbătă, organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch a apreciat că amendamentele "vor consolida puterea autoritară" în Egipt.
În total, circa 62 de milioane de egipteni, dintr-o populaţie de aproape 100 de milioane, sunt înregistraţi ca alegători şi sunt chemaţi să se prezinte la una din cele 13.000 de secţii de votare din ţară. Egiptenii din diaspora au început să voteze la misiunile diplomatice încă de vineri.
S-au deschis secțiile de votare la referendumul petru prelungirea mandatului președintelui egiptean Abdel Fattah al-Sissi
Explorează subiectul
Articole Similare

29
Afacerea murdară cu flori 'frumoase': un raport exploziv arată cât de periculos poate fi să oferi un buchet de trandafiri
29

231
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
231

17
VIDEO Astronauta franceză Sophie Adenot a ajuns sâmbătă, împreună cu doi americani şi un rus, pe Staţia Spaţială Internaţională
17

854
Marco Rubio dezvăluie ce urmărește Donald Trump în privința războiului din Ucraina, după întâlnirea cu Zelenski
854

530
Mega-proiect feroviar în Europa: trei țări sapă sub munți pentru a construi cel mai lung tunel subteran realizat vreodată
530

199
În trecut, struțul putea să zboare: cum și de ce și-a pierdut această abilitate
199

900
SUA face ravagii În Siria: au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic
900

879
'Nu voi uita niciodată cum m-am simțit': experiență paranormala trăită de o jurnalistă într-un sat părăsit
879

553
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
553

1.403
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.403

68
Fiul şahului înlăturat, Reza Pahlavi, se declarată gata să asigure tranziţia în Iran
68

25
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
25

1.012
Un președinte avertizează: „Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei”
1.012

















Comentează