Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a acuzat vineri din nou Occidentul că incită la război în Ucraina şi a insistat să se discute cu Rusia şi să fie luate în considerare interesele acesteia în criza actuală, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
''Este vorba despre interesele Rusiei, cu care este necesar dialogul în locul incitării la război pe care o vedem de mai multe săptămâni'', a spus preşedintele croat în faţa presei. El a apreciat că aceste interese au un caracter statal şi nu sunt un capriciu al preşedintelui rus Vladimir Putin.
''Nu este vorba despre o chestiune legată de ''starea psihologică a lui Putin'', aşa cum se încearcă să fie prezentată tot timpul, pentru că Rusia nu este Putin. Rusia va fi şi a fost înaintea lui Putin'', a indicat preşedintele Zoran Milanovic.
De asemenea, el a respins acuzaţiile conform cărora nu este solidar cu Ucraina. ''Pot fi solidar cu Polonia şi Lituania, şi sunt, pentru că este vorba de ţări membre ale NATO. Ucraina nu este membră a NATO, acolo este altă istorie, o istorie complet diferită'', a motivat preşedintele croat şi a promis încă o dată că nu va permite ca ţara sa, membră a NATO din anul 2009, să participe la o strategie care, în opinia lui, este o greşeală.
El a acuzat recent de mai multe ori Occidentul că este responsabil pentru criza din Ucraina, ţară pe care o consideră ca fiind ''una dintre cele mai corupte din lume''.
Premierul croat Andrej Plenkovic a calificat declaraţiile lui Milanovic drept ruşinoase şi contrare politicii oficiale a guvernului de la Zagreb, şi a transmis Kievului scuze.
Ruptură serioasă în NATO: Președintele Croației acuză Occidentul că incită la război în Ucraina, 'una dintre cele mai corupte țări din lume'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

17.663
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
17.663

6.523
FOTO Dovada că România chiar a pus lupul paznic la oi: Bolojan și Nicușor Dan au 'ciuruit' bugetele instituțiilor pe care le-au reprezentat
6.523

31.705
Brigitte Macron, despre despărțirea dificilă care se prefigurează: "O să fie o suferință sfâșietoare”
31.705

29.452
EXCLUSIV Asalt final susținut de Nicușor Dan: Coaliția pregătește o decizie politică majoră
29.452

8.875
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
8.875

4.707
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
4.707

2.007
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
2.007

17.229
De ce supremația aeriană a SUA s-a oprit în fața buncărelor iraniene de neatins
17.229

25.483
Bătaie între tricolori după ratarea calificării. Jurnaliștii turci descriu scene „șocante” în vestiarul jucătorilor români
25.483

12.334
Problema adresei de domiciliu de pe noua carte de identitate, rezolvată: Guvernul simplifică procedurile
12.334

24.711
Premieră absolută în SUA: Trump face mutarea pe care nu a îndrăznit să o facă niciun președinte în 165 de ani
24.711

4.464
VIDEO Le Figaro: În spatele videoclipurilor virale publicate de Casa Albă stă o strategie de diversiune a lui Donald Trump
4.464

16.192
Matematica divorțului Bolojan - Grindeanu. Cine are prima șansă să formeze alt Guvern
16.192
















Comentează