România salariilor 'se rupe în două'. Expert financiar: 'Pierzi bani chiar dacă iei mai mult în mână'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 16-04-2026 23:40

Article thumbnail

Sursă foto: LinkedIn

Creșterile salariale din România ascund o realitate mai puțin vizibilă în cifrele oficiale. Deși veniturile au urcat ușor în ultimul an, puterea de cumpărare a scăzut semnificativ, iar diferențele dintre regiuni și categorii de angajați devin tot mai accentuate.

Avertismentul vine de la Andrei Vișan, fondator Formula Banilor, care atrage atenția asupra unei rupturi tot mai evidente în economia reală. „Puterea de cumpărare a scăzut cu peste 5%. Când salariul tău crește cu 3,6%, dar inflația este 9,7%, realitatea este că pierzi bani. Suntem mai săraci decât anul trecut, chiar dacă primim mai mulți lei pe card”, explică acesta.

Datele oficiale ale Institutul Național de Statistică arată că salariul mediu net a ajuns în ianuarie 2026 la aproximativ 5.518 lei, în creștere cu 3,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, această medie nu reflectă situația majorității angajaților. Potrivit analizei prezentate de Vișan, doar 24% dintre români câștigă peste salariul mediu, în timp ce 76% se află sub această valoare, media fiind influențată de câteva sectoare bine plătite.

Salariile cresc pe hârtie, dar românii pierd bani în realitate

Analiza pe județe confirmă această polarizare. În timp ce unele zone au înregistrat creșteri consistente, altele au stagnat sau chiar au pierdut venituri. Județul Sibiu a consemnat o creștere de peste 9,5% a salariului mediu net, iar Mehedinți și Vâlcea au avut, la rândul lor, evoluții solide. În contrast, județul Olt a înregistrat o scădere de peste 5%, una dintre cele mai mari din țară.

Bucureștiul rămâne în continuare lider, cu un salariu mediu net de peste 7.000 de lei, însă ritmul de creștere, de aproximativ 4,8%, abia reușește să țină pasul cu inflația. Diferențele regionale rămân semnificative, iar decalajele nu dau semne că s-ar reduce.

Media salariilor ascunde o realitate dură

„România salariilor se rupe în două”, avertizează Andrei Vișan, descriind o economie în două viteze. Pe de o parte, există zone și sectoare care cresc și recuperează, iar pe de altă parte, o mare parte a țării unde veniturile stagnează sau scad.

Impactul direct asupra populației este vizibil. Creșterile salariale nu reușesc să compenseze scumpirile, ceea ce duce la o scădere a nivelului de trai și a capacității de economisire. În acest context, investițiile devin tot mai greu de realizat pentru o mare parte a populației.

România salariilor: cine câștigă și cine pierde

„Dacă ești în zonele care stagnează, capacitatea ta de a investi este sub asediu. Investițiile nu mai sunt un moft. În 2026, sunt singura ancoră care te poate proteja de devalorizarea muncii tale”, mai spune Vișan.

Evoluțiile recente ridică o întrebare esențială pentru economia românească: mai există o clasă de mijloc stabilă? Cu o majoritate a angajaților sub salariul mediu și cu diferențe tot mai mari între regiuni, răspunsul devine din ce în ce mai dificil.

Ce spune Andrei Vișan

„𝗩𝗲𝘀𝘁𝗲𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝘁𝗶-𝗼 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗻𝗶𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗹𝗮 𝘀𝘁𝗶𝗿𝗶: 𝗥𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶𝗮 𝘀𝗮𝗹𝗮𝗿𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀𝗲 𝗿𝘂𝗽𝗲 𝗶𝗻 𝗱𝗼𝘂𝗮. 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗮 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝘂𝘁 𝗯𝗮𝗻𝗶 𝗶𝗻 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝗲𝗹𝗲 𝟭𝟮 𝗹𝘂𝗻𝗶?

🚨 Mulți s-au bucurat de salariul mediu de 5.914 lei din decembrie. Dar, așa cum avertizam, acele sume cuprindeau si primele de Crăciun. Datele oficiale proaspete (ianuarie 2026) arată o realitate dură pentru investitori: 📉 𝗣𝘂𝘁𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗰𝘂𝗺𝗽𝗮𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗦𝗖𝗔𝗭𝗨𝗧. Degeaba salariul mediu e 5.518 lei, dacă puterea de cumpărare a scăzut cu peste 5%. Când salariul tău crește cu 𝟯,𝟲%, dar inflația galopează cu 𝟵,𝟳%, realitatea este că 𝗣𝗜𝗘𝗥𝗭𝗜 𝗕𝗔𝗡𝗜. Suntem mai săraci decât anul trecut, chiar dacă primim mai mulți lei pe card.

📊 𝗥𝗲𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗶𝗻 𝘀𝗽𝗮𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗺𝗲𝗱𝗶𝗲𝗶: Analiza mea recentă arată că 𝗗𝗢𝗔𝗥 𝟮𝟰% 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶 câștigă peste salariul mediu. Restul de 76% sunt sub această cifră, media fiind umflată de câteva sectoare de elită.

📍 𝗛𝗮𝗿𝘁𝗮 𝗶𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟲 – 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗽𝗶𝗲𝗿𝗱𝗲 𝘀𝗶 𝗰𝗶𝗻𝗲 𝗰𝗮𝘀𝘁𝗶𝗴𝗮?    

• 𝗖𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻𝗶𝗶: Sibiu (+9,5%), Mehedinți și Vâlcea – județe care recuperează rapid.  

•   𝗦𝗼𝗰𝘂𝗹 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶: În județul Olt, salariile au scăzut cu -5% (scădere netă pe fluturaș).  

•   𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹: Rămâne o bulă (7.073 lei net), dar creșterea abia acoperă scumpirile.

⚠️ 𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮 𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘁𝗶𝗻𝗲 𝗰𝗮 𝗜𝗡𝗩𝗘𝗦𝗧𝗜𝗧𝗢𝗥? Dacă ești în zonele care stagnează, capacitatea ta de a investi la bursa de valori este sub asediu. Investițiile nu mai sunt un "moft". În 2026, sunt singura ancoră care te salvează de devalorizarea muncii tale.

👉 𝗧𝘂 𝗶𝗻 𝗰𝗲 𝘁𝗮𝗯𝗮𝗿𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗶? Te numeri printre cei 24% peste medie sau ai simțit "corecția" de început de an pe propriul buzunar? Spune-mi în comentarii: mai avem o clasă de mijloc reală în România?

Google News
Comentează
București
Temperatură10°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri