Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a transmis joi reprezentanţilor Uniunii Europene cea de-a doua parte completată a chestionarului Comisiei Europene privind aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii de inaugurare a sediului nou al Delegaţiei UE în Republica Moldova, informează portalul Deschide.md.
"Republica Moldova aparţine istoric, cultural şi ca sistem de valori spaţiului european. Moldovenii privesc cu multă speranţă şi încredere într-un viitor european pentru Republica Moldova şi cred în rezultatele benefice ale reformelor necesare pentru integrarea europeană. R. Moldova a întârziat prea mult asumarea determinată a acestui drum, dar guvernul pe care îl conduc este hotărât să recupereze întârzierile şi să accelereze procesele pentru a pune ţara noastră acolo unde îi este locul - în familia ţărilor libere, în familia ţărilor europene", a declarat Gavriliţa în cadrul ceremoniei.
Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Janis Mazeiks, a declarat că a fost plăcut impresionat de rapiditatea cu care au fost oferite răspunsurile.
"Aceasta arată determinarea oamenilor din R.Moldova să avanseze în relaţia lor cu Uniunea Europeană", a declarat el, precizând că informaţia prezentată va fi examinată de către Comisia Europeană, după care vor fi anunţaţi următorii paşi.
În 22 aprilie, premierul Natalia Gavriliţa i-a transmis ambasadorului Uniunii Europene la Chişinău, Janis Mazeiks, prima parte a chestionarului completat de aderare la UE. Gavriliţa a subliniat atunci că s-a lucrat intensiv la completarea chestionarului pentru a oferi o veste bună cetăţenilor înainte de sfintele sărbători pascale.
Republica Moldova se mișcă rapid spre Uniunea Europeană: Pas important făcut de guvernul de la Chișinău
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

780
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
780

1.306
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
1.306

1.445
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
1.445

3.259
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
3.259

2.041
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.041

689
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
689

407
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
407

1.801
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.801

731
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
731

129
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
129

98
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
98

1.187
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.187

1.474
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.474
















Comentează