Remorca unui autocamion a luat foc joi dimineaţa, pe DN 1, între localităţile Avrig şi Porumbacu de Jos, în urma incendiului toate alimentele ce erau transportate arzând, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Andreea Ştefan, potrivit Agepres.
"În această dimineaţă în jurul orei 05,00 pe DN 1, între localităţile Avrig şi Porumbacu de Jos, pompierii sibieni au fost solicitaţi să intervină pentru localizare şi stingerea unui incendiu. La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie, un echipaj SMURD, dar şi membri ai SVSU. Incendiul se manifesta generalizat la remorca frigorifică a unui autocamion, care era încărcată cu produse alimentare. În urma intervenţiei pompierilor, a fost salvat capul tractor, însă remorca şi încărcătura acesteia au ars în totalitate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric. Nu au fost înregistrate victime", a precizat Andreea Ştefan.
În urma incendiului nu au existat victime, iar traficul rutier a fost blocat pentru scurt timp, potrivit Poliţiei.
Remorca unui autocamion a luat foc în mers pe DN 1 - Toată încărcătura a ars
București
9°C
Articole Similare

536
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
536

45
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
45

997
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
997

57
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
57

178
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
178

44
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
44

3.718
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
3.718

63
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
63

1.327
Descoperire macabră în Argeș: segment osos uman găsit într-o troiță de pe un drum forestier
1.327

2.918
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
2.918

91
Nouă persoane s-au bătut pe o stradă din Adjud – Cinci au ajuns la spital, alte patru fiind duse la Poliţie pentru audieri / Nu există istoric de conflict între persoanele implicate
91

2.504
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.504

2.925
Sondaj CURS - Majoritatea românilor resping acțiunile partenerilor strategici: atacul asupra Iranului, „mai degrabă nejustificat”
2.925
















Comentează