Premierul japonez Shinzo Abe, a cărui cotă de popularitate este în scădere pe fondul unor scandaluri în care este implicat, a plecat marţi spre Statele Unite, unde va discuta cu preşedintele american Donald Trump aspecte privind relaţiile comerciale şi situaţia din Coreea de Nord, relatează dpa, conform agerpres.ro.
Vizita survine înaintea unui summit între Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, care ar urma să aibă loc în luna mai sau la începutul lunii iunie.
Premierul japonez ar urma să-i ceară preşedintelui Trump ca acesta să discute cu liderul nord-coreean problema cetăţenilor japonezi răpiţi de către agenţi nord-coreeni în urmă cu câteva decenii.
Cel puţin 17 cetăţeni japonezi au fost răpiţi de Coreea de Nord în anii '70 şi '80, potrivit guvernului japonez. În 2002, Phenianul a admis că cetăţeni japonezi au fost răpiţi de către agenţi nord-coreeni, iar cinci dintre cei 17 au revenit în Japonia.
Anterior, Abe a declarat că îi va cere preşedintelui Trump eliminarea nu numai a rachetelor balistice intercontinentale din Coreea de Nord capabile să lovească continentul american, dar şi a rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune, capabile să lovească Japonia şi Coreea de Sud.
'Aş dori să confirm în cursul întrevederii cu Trump că vom menţine maximum de presiune asupra Coreei de Nord pentru ca aceasta să renunţe complet, ireversibil şi verificabil la arme nucleare şi rachete', a declarat Abe jurnaliştilor, înainte de a pleca spre statul american Florida.
În timpul discuţiilor pe care le va purta timp de două zile cu Trump, Abe doreşte, de asemenea, să obţină o scutire de la noile tarife vamale la importurile de oţel şi aluminiu impuse luna trecută de Washington.
Uniunea Europeană şi unele ţări, între care Canada şi Mexicul, au fost scutite de taxe la import. Japonia nu a fost scutită de aceste taxe în pofida relaţiilor strânse dintre premierul nipon Abe şi preşedintele Trump.
Întâlnirea celor doi lideri survine după ce Trump le-a cerut consilierilor săi săptămâna trecută să negocieze reintrarea SUA în Parteneriatul Transpacific (TPP) din care preşedintele american s-a retras imediat după preluarea mandatului la Casa Albă.
Interesul manifestat recent de Trump faţă de TPP survine în contextul unei tensionări a relaţiilor comerciale între SUA şi China, care nu a făcut parte din TPP.
Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că premierul Abe şi preşedintele Trump vor juca golf în Florida aşa cum au făcut şi cu prilejul altor întâlniri pentru a 'consolida în continuare relaţia de încredere'.
Premierul nipon Shinzo Abe se confruntă cu noi dificultăţi, pus la zid de izbucnirea unui al doilea scandal legat de favoritism şi de nemulţumirea publică în creştere, ilustrată de o manifestaţie de amploare sâmbătă şi de scăderea în sondaje, a notat luni AFP.
Cota de popularitate a lui Shinzo Abe s-a prăbuşit în ultimele săptămâni şi se situează deja la numai 31%, potrivit unei anchete publicate luni de cotidianul Asahi. Un alt sondaj, realizat de agenţia de presă Kyodo, arată o scădere de 5,4%, până la 37%, cel mai prost rezultat înregistrat de la revenirea sa la putere, la sfârşitul lui 2012. Sâmbătă, mii de manifestanţi s-au adunat în faţa parlamentului, cerând demisia premierului, o manifestaţie de o amploare neobişnuită în Japonia.
Relaţiile comerciale şi problema nucleară nord-coreeană, în centrul vizitei premierului japonez în SUA
Explorează subiectul
Articole Similare

121
Situație explozivă în Iran: proteste masive, după prăbușirea dramatică a monedei naționale
121

23
Donald Trump a avertizat că nedezarmarea Hamas va avea consecințe cu adevărat îngrozitoare
23

210
Gestul misterios din portretele de epocă: de ce liderii vremii își ascundeau mâna în vestă
210

23
Guvernul britanic a refuzat să recunoască Somaliland drept stat independent
23

164
VIDEO Trump și Netanyahu, față în față la Mar-a-Lago: negocieri pentru Gaza și semnal de forță trimis către Iran
164

713
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Ucraina are o poziţie diferită faţă de Rusia în ceea ce privește Donbasul
713

536
Noul război rece dintre SUA și Europa: de la aliați la neînțelegeri tot mai contondente pe teme sensibile
536

1.557
Vladimir Putin a format un nou organism de proiectare a puterii soft: are deja o țară în vizor
1.557

39
Beyonce a fost declarată miliardară de Forbes
39

1.426
Negocierile de pace, în pericol? Moscova amenință cu schimbarea poziției după atacul cu drone asupra reședinței lui Putin - Reacția Kievului
1.426

38
Casa Albă confirmă: Trump a avut o discuţie 'pozitivă' la telefon cu Putin, la o zi după întâlnirea de la Mar-a-Lago cu Zelenski
38

1.353
Problema pensiilor se extinde în Europa! Exemplul Germaniei: Berlinul vrea creșterea vârstei de pensionare după 67 de ani
1.353

74
Teatrul din Mariupol, redeschis de către ocupaţia rusă din Doneţk în estul Ucrainei controlat de Moscova
74

















Comentează