Circa 4.000 de preşedinţi de secţie de votare s-au retras înaintea referendumului pentru revizuirea Constituţiei din 6 -7 octombrie, a anunţat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Marian Muhuleţ, care a susţinut că acest lucru nu va afecta procesul de votare.
"S-au retras aproximativ 4.000 de oameni la nivel naţional, nu este o cifră foarte mare, iar baza de date pusă la dispoziţie de către AEP preşedinţilor de tribunale este de aproape 60.000 de persoane. (...) Nu există riscul să nu fie deschise secţii de votare", a declarat, joi, Muhuleţ, după şedinţa Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, desfăşurată la sediul MAI, conform agerpres.ro.
El a precizat că retragerile din funcţia de preşedinte al secţiei de votare au fost anunţate imediat, iar preşedinţii de tribunal au făcut înlocuirile.
"Numărul celor care s-au retras variază de la câteva zeci, la o sută şi ceva, în funcţie de judeţ. La fel s-a întâmplat şi la alegerile locale în 2016, la fel s-a întâmplat şi la parlamentare şi aş menţiona faptul că atât localele, cât şi parlamentarele, unde am avut şi preşedinte şi locţiitor de preşedinte de secţie de votare, au fost primele alegeri în România după '90 când toate secţiile de votare au fost acoperite cu preşedinte şi locţiitor. Până atunci am avut secţii de votare care au funcţionat doar cu preşedinte, de exemplu. De aceea, la referendum, unde discutăm doar de preşedinte de secţie de votare, nu este nicio criză că oamenii se retrag. Majoritatea invocă motive personale", a spus Muhuleţ.
El a amintit că este vorba de o activitate bazată pe voluntariat, oamenii nu sunt obligaţi s-o facă şi nu există ideea de a lua măsuri împotriva lor.
"Subiectul a fost adus în atenţia opiniei publice de către preşedinţii de tribunale care au această activitate în plus de desfăşurat acum şi nu ştiau că trebuie să facă şi înlocuiri, dar le-au făcut", a menţionat vicepreşedintele AEP.
Muhuleţ a reamintit că la referendum cetăţenii votează în localitatea de domiciliu, dacă se află acolo, iar, dacă nu, o pot face în orice secţie.
#ReferendumFamilie Marian Muhuleţ (AEP): S-au retras aproximativ 4.000 de preşedinţi de secţie de votare; nu este o criză
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

60
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
60

31
La pas spre Ierusalim...
31

1.786
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
1.786

2.881
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
2.881

4.128
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.128

4.698
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
4.698

753
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
753

975
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
975

841
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
841

1.029
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
1.029

2.985
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.985

16.988
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
16.988

2.650
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.650
















Comentează