Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi că atât ea, cât şi colegii ei simt de peste un an şi jumătate că se află "sub un asalt" în ceea ce priveşte activitatea DNA.
"Cred că suntem cu toţii conştienţi de gravitatea situaţiei în care ne aflăm. Cel puţin noi, ca instituţie, atât eu şi colegii mei, cât şi instituţional reacţionăm doar prin metodele şi prin posibilităţile pe care le avem. (...) Simţim cu toţii, cel puţin de peste un an şi jumătate, că suntem efectiv sub un asalt, care se manifestă prin hărţuiri, prin intimidări, prin încercări de intimidare, că nu-şi ating scopul, prin critici uneori obiective, dar de cele mai multe ori nu, prin acel fenomen de fake-news şi la care noi nu putem să reacţionăm decât instituţional", a spus Kovesi la o dezbatere privind legile justiţiei, organizată marţi de Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22.
Kovesi a arătat că singurul lucru pe care îl poate face DNA, ca instituţie, este să susţină declaraţii publice şi să explice efectele unor modificări ale legii.
"Instituţional, ce putem face? Legi nu putem face, dar putem să ne exprimăm puncte de vedere. Putem să analizăm proiectele de legi, putem să identificăm vulnerabilităţile, să identificăm riscurile şi să explicăm, tehnic sau mai puţin tehnic, care sunt consecinţele. (...) Putem să tragem un semnal de alarmă şi să spunem dacă statul român vrea ca DNA să investigheze doar fapte mărunte şi adoptă legi în sensul ăsta, da... Dacă în statul român se doreşte ca miniştri, secretari de stat şi persoane care deţin funcţii politice să nu mai poată fi cercetate pentru că ministrul justiţiei va fi colegul lor de partid şi va trimite Inspecţia peste procuror, da, putem să spunem aceste lucruri, dar noi mai mult decât atât nu putem face", a spus Kovesi.
Ea a reamintit decizia Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu, în urma căreia 188 de milioane de euro prejudiciu în aceste dosare au rămas nerecuperate, în urma clasării mai multor dosare.
"O simplă decizie a CCR a scos din buzunarul cetăţenilor români 188 de milioane de euro. Vrem pe viitor să se producă astfel de pagube şi să nu le investigheze nimeni, că modificăm abuzul în serviciu? Asta e o întrebare la care trebuie să răspundă societatea", a afirmat Kovesi.
Procurorul-șef al DNA: Simţim cu toţii, cel puţin de peste un an şi jumătate, că suntem efectiv sub un asalt
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.394
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.394

494
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
494

565
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
565

1.122
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.122

3.250
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.250

1.011
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.011

2.569
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.569

4.815
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.815

14.247
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.247

978
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
978

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.127
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.127

1.604
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.604
















Comentează