Preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, a declarat miercuri că între membrii Alianţei coeziunea este "cheia" şi, deşi a recunoscut că aceştia pot avea diferendele lor, acestea "îi fac mai buni", informează EFE, potrivit Agerpres.
"Pot atesta un lucru fundamental: coeziunea este calitatea cheie a acestui grup. Da, avem diferende, iar acest lucru este normal într-o alianţă de democraţii, dar aceste diferende ne pot face mai buni şi, de fapt, ne fac mai buni", a afirmat Cavo Dragone la începutul unei reuniuni a şefilor apărării din NATO.
Amiralul italian a făcut aceste remarci în contextul tensiunilor legate de aspiraţiile Statelor Unite de a controla Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei.
Cavo Dragone a subliniat că situaţia de securitate la începutul anului 2026 "rămâne extrem de dificilă" din cauza continuării războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a instabilităţii şi violenţei care persistă la frontiera de sud, a tensiunilor care afectează rutele comerciale sau a fluxurilor energetice şi a securităţii dincolo de regiunea transatlantică.
În plus, el a adăugat că "alţi actori rău intenţionaţi continuă să pună în pericol stabilitatea globală" şi că "în fiecare zi ne confruntăm cu atacuri cibernetice, sabotaj, coerciţie şi dezinformare", în timp ce noile tehnologii "pot răspândi aceste ameninţări hibride mai rapid şi le pot face mai greu de urmărit".
În orice caz, Cavo Dragone a evidenţiat eforturile de pace în Ucraina conduse de SUA şi de Coaliţia Voinţei, sub conducerea Franţei şi Regatului Unit.
De asemenea, el a subliniat că Alianţa a consolidat supravegherea şi măsurile de protejare a aliaţilor, inclusiv iniţiativele Santinela Baltică şi Santinela Estică pe flancul estic, şi a crescut numărul şi amploarea exerciţiilor sale militare.
"Aceste eforturi demonstrează că suntem o Alianţă modernă capabilă să apere şi să descurajeze dintr-o perspectivă de 360 de grade", a subliniat el.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a trimis un mesaj video şefilor apărării din ţările aliate în care a considerat "imperativ şi urgent" ca, înainte de viitorul summit al Alianţei de la Ankara din iulie, "să ne îndeplinim cu toţii angajamentele".
"Trebuie să demonstrăm în mod clar o creştere a investiţiilor în apărare şi să ne asigurăm că aliaţii europeni şi Canada îşi asumă o responsabilitate mai mare în ceea ce priveşte descurajarea şi apărarea convenţională", a declarat fostul prim-ministru olandez.
De asemenea, el a pledat pentru ca NATO să îşi sporească pregătirea de luptă, să aloce suficiente resurse planurilor sale şi să continue să îşi actualizeze abordarea privind descurajarea şi apărarea.





























Comentează