Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, noi decizii privitoare la pachetul 'Sprijin pentru România', urmând ca vineri, într-o şedinţă de guvern excepţională, să fie aprobat cadrul legislativ de reglementare pentru alte măsuri cuprinse în acelaşi pachet, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
"În cadrul şedinţei de guvern de astăzi vom continua să luăm decizii, decizii care se referă la pachetul 'Sprijin pentru România'. Am înţeles de la domnul ministru de Finanţe că deja a fost aprobat primul pachet de finanţare pentru susţinerea investiţiilor de peste un milion de euro - este vorba de un pachet care acoperă 92 de domenii de activitate. Lucrăm împreună cu Ministerul Fondurilor Europene să finalizăm până vineri celelalte documente, în care asigurăm cadrul legislativ şi cadrul de reglementare pentru celelalte măsuri. Ca atare, vom mai avea o şedinţă de guvern vineri, o şedinţă de guvern excepţională, să aprobăm acest cadru şi, de asemenea, încă una la începutul săptămânii viitoare, luni, astfel încât să putem să asigurăm pachetul de măsuri cu decizii concrete, reglementate şi ele să poată să fie puse în aplicare la timp, aşa cum ne-am asumat", a afirmat Nicolae Ciucă la începutul şedinţei.
Premierul Nicolae Ciucă anunță noi decizii din pachetul 'Sprijin pentru România'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.243
Legea companiilor de stat, contestată la CCR de Nicușor Dan. Ce riscuri invocă președintele
1.243

1.619
Nicușor Dan, reacție la acordul SUA-Iran: Este momentul ca toate angajamentele să fie respectate. România, pregătită să sprijine eforturile în curs
1.619

4.996
O nouă ruptură în Coaliție: Nicușor Dan, chemat de USR-iști să respingă o „mizerie” PSD-PNL-UDMR
4.996

2.903
Se construiește Drumul Expres care va schimba total situația în Delta Dunării: Se leagă cu cel mai mare pod din România
2.903

93
Lege pentru protejarea victimelor violenței domestice, respinsă la limită în Senat. Alina Gorghiu anunță că o va redepune
93

5.298
Coaliția fierbe: UDMR intervine în scandalul dintre PSD și Ilie Bolojan. Ce semnal dă înainte de votul decisiv din 20 aprilie
5.298

4.380
Oamenii lui Ilie Bolojan schimbă planul: Vorbesc despre avantajele unui Guvern minoritar, fără PSD în coaliție
4.380

121
Deputatul AUR Andrei Gușă critică Guvernul Bolojan în cazul despăgubirilor către Pfizer
121

2.651
Tensiuni tot mai mari în coaliție. Marius Budăi răspunde acid PNL și USR: 'Scaunele din Guvern nu sunt prioritate / PSD se bate pentru schimbare'
2.651

7.883
Transfer de Champions League în PSD
7.883

4.171
USR trasează linia de ruptură: fără negocieri pentru un nou guvern dacă PSD votează căderea Cabinetului Bolojan
4.171

81
VIDEO Radu Miruță, despre efectele crizei combustibililor în România: "Orice penurie se transformă într-o problemă de securitate naţională"
81

1.324
Scandalul Pfizer ar putea ajunge în Parlament. Gheorghe Piperea cere audieri urgente: România nu ar trebui să plătească
1.324
















Comentează