Teheranul revendică victoria după armistițiu. Președintele Iranului: "Principiile noastre au fost acceptate de SUA"

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-04-2026 14:17

Article thumbnail

Sursă foto: responsiblestatecraft.org

Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat miercuri că principiile generale „dorite” de Iran au fost acceptate în acordul de încetare a focului cu Statele Unite.

El a menţionat într-o postare pe X că încetarea focului a fost rezultatul sacrificiului fostului lider suprem Ali Khamenei, ucis în atacurile americano-israeliene din prima zi a războiului, şi al rezistenţei poporului iranian.

Pezeshkian: „De astăzi înainte, vom continua să fim uniţi"

„De astăzi înainte, vom continua să fim uniţi. Fie că este vorba de diplomaţie, de apărare, de stradă sau de furnizarea de servicii”, a scris el pe X.

Pezeshkian se alătură altor oficiali iranieni care au declarat că acordul de încetare a focului este o victorie pentru Iran.

Mohammad Reza Aref, primul vicepreşedinte al Iranului, a scris pe X că „era Iranului a început”, în timp ce Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a declarat că SUA au „suferit o înfrângere incontestabilă, istorică şi zdrobitoare”, menţionează The Guardian.

Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'

Televiziunea de stat din Iran a ironizat armistițiul acceptat de președintele american Donald Trump „O retragere umilitoare a lui Trump”, a transmis televiziunea despre armistițiul dintre SUA și Iran, intermediat de Pakistan, conform Mediafax.

Deși armistițiul a fost acceptat și de autoritățile iraniene, televiziunea de stat din Iran a catalogat decizia drept o retragere umilitoare a lui Trump, potrivit Express.

Agenția de știri de stat din Iran, IRNA, a publicat un mesaj pe X la câteva minute după anunțul lui Trump de miercuri.

„Președintele american Donald Trump și-a retras din nou propriile amenințări, declarând: «Sunt de acord să opresc bombardamentele și atacurile împotriva Iranului pentru o perioadă de două săptămâni, iar acesta va fi un armistițiu reciproc»”, au scris iranienii.

Corespondentul NBC News, Matt Bradley, a scris și el pe X despre televiziunea de stat iraniană care difuzează un mesaj ironic la adresa lui Trump.

„Retragerea umilitoare a lui Trump din retorica anti-Iran. Trump a acceptat condițiile Iranului de a pune capăt războiului!”, a transmis televiziunea iraniană.

Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul cu SUA prin bilețele secrete

Oficialii din SUA şi Israel au aflat luni despre o evoluţie surprinzătoare, pe fondul ultimatumului preşedintelui Trump: liderul suprem Mojtaba Khamenei le-a dat instrucţiuni negociatorilor săi, pentru prima dată de la începutul războiului, să se îndrepte spre un acord, potrivit unui oficial israelian, unui oficial regional şi unei a treia surse avizate citaţi de Axios, relatează news.ro.

Implicarea noului lider suprem a fost în mod necesar clandestină şi laborioasă. Confruntându-se cu o ameninţare activă de asasinat din partea Israelului, Khamenei a comunicat în principal prin intermediul unor curieri care transmiteau bileţele.

Două surse au descris aprobarea dată de Khamenei negociatorilor săi de a încheia un acord ca fiind o evoluţie importantă.

O sursă regională a spus că Araghchi a jucat, de asemenea, un rol central atât în gestionarea negocierilor, cât şi în convingerea comandanţilor din Garda Revoluţiei să accepte un acord.

Dar, la sfârşitul zilei, toate deciziile majore de luni şi marţi au trecut pe la Khamenei. „Fără undă verde din partea lui, nu ar fi existat un acord”, a spus sursa regională.

Armistițiu de două săptămâni între SUA și Iran

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a convenit marţi asupra unui armistiţiu de două săptămâni cu Iranul, cu puţin timp înainte de expirarea termenului-limită, relatează CNN.

Trump a spus că acordul de încetare a focului a fost condiţionat de acceptul Iranului vizând redeschiderea Strâmtoarii Ormuz, vitală din punct de vedere strategic.

Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului vorbeşte despre ”o mare victorie” şi anunţă că armata sa va coordona tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz pe durata armistiţiului. Conform premierului pakistanez, armistiţiul include şi Libanul.

Google News
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri