Premierul Ludovic Orban se întâlneşte, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare pe tema convocării alegerilor anticipate, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.
Şeful Executivului a declarat, luni, că liberalii vor face toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate.
"Vom continua discuţiile cu formaţiunile politice parlamentare pentru a ajunge la o înţelegere de susţinere a anticipatelor. (...) Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru a ajunge la alegeri anticipate. Vom continua discuţiile, negocierile şi poate vom reuşi să-i convingem (pe cei de la PMP - n.r.) să susţină alegerile anticipate", a afirmat Orban, care a adăugat că PNL nu ia în calcul un scenariu prin care să nu se ajungă la anticipate.
PMP nu se teme de alegerile anticipate şi consideră că anul acesta este unul pierdut pentru a implementa proiectele de care românii au nevoie, a declarat, duminică, preşedintele partidului, Eugen Tomac.
"Nu ne temem de alegerile anticipate. Le considerăm doar un capriciu politic şi credem că este esenţial ca oamenii politici să se gândească mai întâi la cetăţeni, la priorităţile României şi, dincolo de aceste lucruri, să nu existe altceva", a spus Tomac.
Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat joia trecută, după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis şefului statului Klaus Iohannis decizia de a susţine scenariul declanşării alegerilor anticipate.
"Orice alt scenariu, din păcate, nu va face decât să continuăm ce s-a întâmplat în ultimele trei luni, să avem o guvernare care, de fapt, nu poate să guverneze şi (...) vom susţine scenariul alegerilor anticipate foarte clar, vom vota împotriva învestirii (...) pentru a ne asigura că următorul Guvern nu va avea susţinerea în Parlament, astfel încât să facem următorul pas pentru anticipate", a declarat Barna.
Potrivit liderului UDMR, Kelemen Hunor, organizarea alegerilor parlamentare anticipate în aceeaşi zi cu alegerile locale nu ar respecta Constituţia.
El a precizat că alegerile parlamentare anticipate ar putea fi organizate cel mai devreme pe 5 iulie.
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, tot după consultările de la Cotroceni, că soluţia alegerilor anticipate i se pare nepotrivită, deoarece ar avea consecinţe negative în plan politic şi economic, iar timpul câştigat faţă de un scrutin la termen ar fi nesemnificativ.
În opinia sa, ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen adoptată de Guvernul Orban reprezintă o legiferare a "turismului electoral".
Liderul Pro România, Victor Ponta, declara, la rândul său, săptămâna trecută că desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru este "o chestiune neserioasă". El este convins că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis nu va fi votată în Parlament.
Grupul minorităţilor naţionale nu doreşte alegeri anticipate şi va susţine prim-ministrul propus de preşedintele Klaus Iohannis, a informat deputatul Varujan Pambuccian, după consultările cu şeful statului de joia trecută.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că premierul desemnat Ludovic Orban este propus de un partid care nu îl votează şi a adăugat nu are nicio înţelegere cu acesta în privinţa alegerilor anticipate.
Ciolacu a afirmat că nu va merge la consultări pe subiectul alegerilor anticipate, în cazul în care Orban îi va solicita acest lucru.
Premierul Ludovic Orban se întâlneşte cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare pe tema anticipatelor
Explorează subiectul
Articole Similare

1.508
Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: 'D-aia v-ați nenorocit!'
1.508

653
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
653

1.281
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
1.281

1.866
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
1.866

854
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
854

1.024
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
1.024

1.479
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.479

68
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
68

2.850
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.850

2.269
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
2.269

2.765
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
2.765

63
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
63

2.047
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
2.047

















Comentează