Un bebeluş cu o tumoare vasculară rară, care îi punea viaţa în pericol, a fost tratat in utero în Franţa, o premieră mondială pentru această afecţiune, conform echipei de medici, transmite luni AFP, citat de Agerpres.
Spre sfârşitul celei de-a şaptea luni de sarcină, tumoarea (sindromul Kasabach-Merritt), care prezintă un risc foarte ridicat de deces in utero, a fost detectată la făt în maternitatea din Mulhouse, estul Franţei.
O masă prezentă la nivelul gâtului ameninţa să "comprime respiraţia" bebeluşului, după cum a explicat luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Spitalul Mama şi Copilul din oraşul francez Mulhouse dr. Chris Minella, medic la Centrul Multidisciplinar de Diagnostic Prenatal al Spitalelor Universitare din Strasbourg.
Tumoarea avea o evoluţie foarte rapidă, afectând întreaga bază a feţei bebeluşului.
După stabilirea diagnosticului, centrul de referinţă pentru anomalii vasculare superficiale de la Spitalul Universitar din Lyon, specializat în astfel de patologii rare, a propus un tratament prenatal cu un medicament anti-angiogenic (Sirolimus, care limitează proliferarea vaselor de sânge), sub îndrumarea profesorului Laurent Guibaud.
Medicamentul, administrat pe cale orală mamei, traversează bariera placentară şi ajunge la făt, încetinind dezvoltarea tumorii. A fost "singura modalitate de a salva acest bebeluş", a explicat el pentru AFP.
La 14 noiembrie 2025, Issa s-a născut prin cezariană. Dimensiunea tumorii s-a redus, iar bebeluşul nu mai are nevoie de intubaţie pentru a respira. Cu toate acestea, numărul de trombocite este destul de scăzut, necesitând o transfuzie de trombocite.
"Acesta este un tratament excepţional care l-a salvat pe acest băieţel, a cărui malformaţie a fost stabilizată", a declarat dr. Alexandra Spiegel-Bouhadid, hematolog la departamentul de pediatrie al spitalului GHR Mulhouse Sud-Alsace, care monitorizează starea lui Issa de la naştere.
În prezent, Issa, în vârstă de 3 luni, prezintă o masă tumorală la baza feţei, dar este un bebeluş zâmbitor şi alert. "În pofida tumorii sale, este un copil normal, mănâncă bine, creşte bine", a declarat mama sa, Viviane, în vârstă de 34 de ani.
Sugarul a putut fi luat acasă la o lună după naştere şi primeşte îngrijiri medicale regulate la spital. El continuă tratamentul cu Sirolimus.
"Văzându-l în fiecare săptămână, vă pot spune că se simte foarte bine. Îşi ţine capul foarte bine, oferă zâmbete frumoase", a declarat dr. Alexandra Spiegel-Bouhadid.





























Comentează