Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul iniţiat de liderii PSD, UDMR şi ALDE privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării.
Proiectul a fost adoptat cu 89 de voturi "pentru", 39 "împotrivă" şi o abţinere.
"Pentru creşterea celerităţii operaţiunilor electorale, fără a afecta drepturile electorale, se propune ca perioada electorală să fie de cel mult 60 de zile, termenele electorale să fie reduse la jumătate, termenul pentru depunerea candidaturilor în circumscripţiile electorale din ţară şi durata campaniei electorale fiind exceptate", potrivit iniţiatorilor.
Proiectul mai propune ca numărul minim al semnăturilor de susţinere necesar pentru înregistrarea candidaturilor să fie redus la jumătate, acestea putând fi colectate şi depuse prin mijloace electronice.
"Având în vedere că se apreciază că reducerea termenelor electorale nu va permite transmiterea buletinelor de vot prin corespondenţă în timp util, se propune ca acestea să fie descărcate de pe site-ul Autorităţi Electorale Permanente, pe baza unor date de autentificare comunicate prin intermediul documentaţiei de vot prin corespondenţă", prevede proiectul de act normativ.
Liderul grupului senatorial al PNL, Daniel Fenechiu, a declarat în cadrul dezbaterilor că liberalii vor vota împotriva acestui proiect.
"Nu vă pasă de români, nu vă pasă de practica constituţională, nu faceţi altceva decât un exerciţiu de forţă. PNL nu va intra în jocul acesta, PNL va vota împotriva acestui proiect de lege şi speră că nu va trece multă vreme să realizaţi greşeala pe care o faceţi. (...) Alegerile parlamentare se organizează de Guvern, pentru că Guvernul poate să se adapteze cât se poate de bine necesităţii vremurilor pe care le trăim. Intenţia dumneavoastră de a stabili data alegerilor, iniţial a alegerilor locale şi acum parlamentare prin lege nu face altceva decât să îngreuneze circuitul legislativ şi să arate că, în fond, nu vă pasă decât să vă etalaţi puterea în Parlament, unde aveţi majoritate", a spus Fenechiu.
La rândul său, senatorul USR Florina Presadă a precizat că nu este nevoie de această lege, care "este doar o nouă tentativă a domnilor Ciolacu, Tăriceanu şi Cseke de a influenţa un rezultat electoral".
"Constat că România e prizoniera unei majorităţi parlamentare cinice, care aparţine domnilor Ciolacu, Tăriceanu şi Cseke. CCR menţionează în decizia sa că Parlamentul poate decide să stabilească el data alegerilor locale prin legea de prelungire a mandatelor aleşilor locali. Or, în acest moment, nu suntem deloc în ipoteza prelungirii mandatelor parlamentare şi nu suntem în situaţia de absenţă a reglementării, în caz că ne-am afla în acest scenariu. Dimpotrivă, mandatele parlamentarilor se prelungesc de drept în stare de urgenţă până la încetarea acesteia, iar alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului", a punctat Presadă, adăugând că USR va vota împotriva raportului de admitere la proiectul de act normativ.
În replică, senatorul UDMR Cseke Attila, iniţiator, a susţinut că proiectul de act normativ este necesar pentru a se evita posibilitatea de suprapunere a procesului electoral pentru parlamentare cu cel al alegerilor locale.
"În legislaţia actuală, procesul electoral parlamentar începe cu 90 de zile înaintea datei stabilite pentru alegeri. Există toată posibilitatea de suprapunere a procesului electoral aferent alegerilor parlamentare cu campania electorală pentru alegerile autorităţilor administraţiei publice locale, dacă avem în vedere o dată posibilă de desfăşurare a alegerilor parlamentare la început de decembrie. (...). De asemenea, reducerea numărului de susţinători şi depunerea electronică a candidaturilor sunt două chestiuni - şi această modificare a termenului de la 90 la 60 de zile - care nu se pot face de Guvern decât prin HG. Acestea pot avea loc doar prin lege votată de către Parlament. Iată de ce din punct de vedere profesional este necesară această lege, pentru că reglementează legat de situaţia epidemiologică în care suntem şi posibilităţile pe care le-am instituit deja, le-am votat deja în Parlament cu majoritate covârşitoare, care au fost promulgate de preşedintele Republicii, legate de desfăşurarea alegerilor", a susţinut Attila.
Proiectul privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor parlamentare face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Premieră în istoria postdecembristă - Parlamentul va decide data alegerilor
Explorează subiectul
Articole Similare

1.155
Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: 'D-aia v-ați nenorocit!'
1.155

546
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
546

1.147
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
1.147

1.706
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
1.706

843
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
843

1.012
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
1.012

1.463
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.463

64
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
64

2.682
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
2.682

2.198
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
2.198

2.689
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
2.689

61
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
61

2.004
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
2.004
















Comentează