Prefectura Bistriţa-Năsăud a anunţat vineri că, în conformitate cu noile precizări în legătură cu deplasările în afara municipiilor, pe o rază de 30 de kilometri, în judeţ se va putea circula fără declaraţie pe propria răspundere, cu excepţia a trei comune aflate la poalele Munţilor Rodnei, potrivit Agerpres.
"Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la nivel naţional, prin precizările formulate de comandantul acţiunii, dr. secretar de stat Raed Arafat, aduce clarificări în ceea ce priveşte considerarea zonei metropolitane, în contextul măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă. Astfel, se comunică faptul că se ia în considerare teritoriul administrativ al municipiilor, precum şi o zonă de 30 kilometri ca perimetru în jurul acestor unităţi administrativ-teritoriale, dar nu mai mult de limita judeţului. Prin urmare, s-a identificat aria perimetrală de 30 de kilometri aferentă limitei municipiului Bistriţa, pentru a se stabili clar unde au nevoie cetăţenii judeţului de declaraţii pe propria răspundere", a anunţat Prefectura prin intermediul unui comunicat de presă.
În această arie perimetrală nu s-au încadrat trei comune din zona montană, Lunca Ilvei, Romuli şi Şanţ, pentru deplasarea către acestea fiind nevoie în continuare de declaraţie pe propria răspundere şi de menţionarea scopului deplasării.
În judeţ nu există nicio zonă metropolitană constituită oficial în jurul municipiului Bistriţa.
Prefectura Bistrița-Năsăud anunţă că se poate circula fără declaraţie, cu excepţia a 3 comune din zona montană
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

200
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
200

21
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
21

1.153
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
1.153

47
La pas spre Ierusalim...
47

2.044
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.044

3.070
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.070

4.328
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.328

4.934
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
4.934

764
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
764

1.030
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.030

849
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
849

1.071
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
1.071

3.088
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
3.088
















Comentează