Alertele referitoare la scumpirea cărnii de pasăre şi a celei de porc, după cum a anunţat o asociaţie de profil, nu sunt justificate de situaţia din piaţă, a anunţat luni Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"În conformitate cu documentele emise de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, preţul cărnii de pasăre la poarta fermei a fost relativ constant pe toată perioada anului 2018 până în prezent, nefiind estimate creşteri nici pentru perioada următoare. Deşi ne aflăm în perioada sărbătorilor pascale, preţul ouălor la poarta fermei a scăzut cu 15%. Aceasta demonstrează faptul că la producători nu s-au înregistrat creşteri de preţuri", precizează MADR într-un comunicat remis AGERPRES.
În comparaţie cu preţurile medii existente la nivelul UE, datele transmise arată că acestea sunt mai mici cu 22% în cazul cărnii de pasăre. De asemenea, preţul la poarta fermei la ouăle de consum este mai mic cu 24% faţă de media europeană.
Preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, a declarat luni pentru AGERPRES că în prezent un ou se vinde la poarta fermei la "un preţ de faliment", în medie, cu 28 de bani bucata.
"Preţul ouălor la producători a scăzut cu 15% faţă de decembrie 2018, conform Indicelui Preţului de Consum, fiind singurul produs din lista produselor alimentare care a înregistrat o scădere pe ceea ce a comunicat statistica. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile sunt mult mai mici la poarta fermei, cu circa 22%, iar acum un ou se vinde, în medie, cu 28 de bani bucata, fără TVA. Este un preţ de faliment. Nu avem creşteri sub nicio formă în industria avicolă. În conformitate cu Observatorul Preţurilor de la nivelul UE şi a Indicelui Preţului de Consum raportat de Institutul Naţional Statistică la 10 aprilie preţurile au scăzut la poarta fermei cu 15% şi la consumator cu 5%", a spus Ilie Van.
În ceea ce priveşte preţul cărnii de porc, reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că acesta are influenţe globale legate de situaţia din China - principalul producător la nivel mondial, cu o producţie de anuală de circa 400 milioane capete, ţara fiind afectată puternic de virusul pestei porcine africane.
"Drept urmare, la nivel european, preţul la poarta fermei a avut o creştere de aproximativ 17% în perioada ianuarie - aprilie 2019, în timp ce în România, în acelaşi interval, creşterea a fost de numai 8%. În ţara noastră, preţul la carnea de porc la poarta fermei în luna aprilie 2019 nu diferă semnificativ de cel din anul 2018, fiind similar cu cel din luna decembrie 2018", se arată în comunicat.
Datele MADR arată că în luna aprilie, preţul mediu al cărnii de porc în viu era de 5,32 lei/kg faţă de 3,98 lei în februarie şi de 4,63 kg în martie.
Preţul mediu european la carcasa de porc se situează la 1,63 euro/kg în aprilie (1,46 euro/kg în România), 1,46 euro/kg în martie (1,27 euro/kg în România) şi 1,38 euro/kg în februarie (1,08 euro/kg în România).
Conform datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor de Carne de porc din România se remarcă faptul că, după o perioadă de scădere accentuată a preţului la carnea de porc, se înregistrează o revenire a acestuia, aflat şi în acest moment sub cel european.
În ceea ce priveşte necesitatea dezvoltării sectorului de reproducţie porc şi pasăre, aceasta reprezintă o preocupare permanentă a Guvernului României, iar programele de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie şi cel de susţinere în sectorul avicol se află în curs de finalizare în plenul Parlamentului, urmând ca în cel mai scurt timp să fie trimise spre promulgare.
Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din Romania (ACEBOP) anunţa, vineri, că preţul la carnea de porc şi de pasăre va creşte cu încă 30-40%, după scumpirile înregistrate în ultimele săptămâni.
"Preţul cărnii de porc şi de pasăre atinge cote alarmante pentru buzunarul consumatorului român. În cadrul Conferinţei SIIC'2019 - Industria Cărnii, atrăgeam atenţia asupra creşterii preţului la carnea de porc şi pasăre, în doar două săptămâni, cu 20% şi previzional pentru perioada imediat următoare cu aproximativ 40%. Preţul la carnea de porc şi pasăre a atins aceste previziuni şi va creşte în continuare cu 30-40%", se menţiona în comunicatul asociaţiei transmis AGERPRES.
Asociaţia acuza şi lipsa capacităţii de reproducţie a României, la porc şi pasăre, drept cauza principală a acestei crize.
"Dacă România avea astăzi o capacitate normală de producţie pasăre şi porc, nu ne-am mai fi găsit în situaţia de a cumpăra carne la un preţ pe care buzunarul cetăţeanului român nu şi-l permite. Atragem atenţia că NU fermierii sunt cauza exploziei preţurilor, ei rămân tributari unor politici de piaţă necontrolate şi speculaţiilor unor carteluri comerciale", se menţiona în comunicat.
Precizări de la Ministerul Agriculturii - Alertele privind scumpirea cărnii de pasăre şi a celei de porc nu sunt justificate de situaţia din piaţă
Explorează subiectul
Articole Similare

195
'Avem, pe sfârşit de an, o veste foarte bună' - Undă verde europeană pentru Pașcani–Ungheni și Pașcani–Siret. România construiește primii kilometri de autostradă peste Prut
195

510
Topul domeniilor care au concediat cei mai mulți oameni în România în 2025: Construcțiile dau lovitura
510

466
Europa a bătut Wall Street-ul în 2025: băncile au tras bursele spre un an istoric
466

2.053
Gigant finlandez cu afaceri de 5 miliarde de euro deschide o fabrică în România. Se fac angajări în 2026
2.053

35
'Toate facturile au fost plătite'. Ministerul Transporturilor anunță zero datorii către constructori
35

2.844
Un constructor român, la masa marilor puteri - De pe șantierele din România, în ecuația securității europene
2.844

1.362
Vești uriașe pentru șoferi! Câți kilometri de autostradă se deschid în 2026 - promisiunea Ministerului Transporturilor: 'Cu siguranţă va fi un an record'
1.362

1.887
Portocalele, lămâile și clementinele ajung pe masa Parlamentului - Magazinele riscă sancțiuni uriașe. Propunerea unui deputat PSD
1.887

3.341
Lovitură pentru Ilie Bolojan la final de an! Curtea de Apel București blochează reorganizarea ANCOM - deciziile de concediere suspendate
3.341

23
BVB: Capitalizarea bursieră a depăşit în premieră 500 miliarde de lei în acest an
23

2.989
Vești bune anul are: Comisia Europeană a virat peste 586 milioane de euro în conturile României, anunță ministrul Finanțelor
2.989

19
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi; rulajul a depăşit 117,7 milioane lei
19

26
SUA: Exporturile de soia rămân sub nivelurile prognozate
26

















Comentează