Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat asigurări că lui nu îi îngheaţă "nici picioarele, nici mintea" şi că este pregătit cu şosete de lână şi haine pentru condiţii grele, mai ales după ce a colecţionat zeci de perechi de şosete groase, croşetate, pe care le-a cumpărat din târgurile de producători agricoli şi meşteşugari la care a fost prezent, notează Agerpres.
Întrebat luni, la Sibiu, câte perechi de şosete de lână a reuşit să cumpere până acum de la ţărani, ministrul Daea a răspuns că are câteva zeci. "Nu am maşina cu mine acum, dar am. Cred că am câteva zeci, dar să ştiţi că le şi dau. Le-am dat şi la colegii mei şi când merg cu mine în teren, pentru că am cizme în teren. Am lopata în maşină, am cizme de teren în maşină, am lopata, am foarfeca de vie şi îmbrăcămintea pentru condiţii grele afară. Mie nu îmi îngheaţă nici picioarele de acum şi nu mi-a îngheţat nici mintea", a precizat el.
Ministrul Petre Daea a ţinut să sublinieze că el este un susţinător constant al producătorilor români şi cumpără des produse româneşti, direct de la sursă.
"Prefer tot ce face românul", a spus ministrul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii a participat luni, la Sibiu, la deschiderea primului magazin din România, prin intermediul Casei Române de Comerţ Unirea. Acesta este un punct de desfacere pentru producătorii locali de brânzeturi din Sibiu şi se numeşte "Brânzărie". Magazinul se află în apropierea celei mai mari pieţe din oraş. La "Brânzărie", producătorii din judeţul Sibiu îşi vând produsele, fără a plăti nicio taxă. Statul suportă chiria acestui magazin, a spus ministrul Agriculturii.
Petre Daea are zeci de şosete de lână: Nu îmi îngheaţă nici picioarele, nici mintea
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
0

675
VIDEO Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Decizia principală s-a luat în mandatul Guvernului Cîțu. Asta este realitatea' / Ce va face Guvernul
675

79
S.O.S. România cere poziție oficială a statului român după o decizie controversată a Israelului
79

1.529
SURSE Cum s-a jucat în interiorul Guvernului acciza la combustibil: Cum s-a ajuns la doar 30 de bani compensare
1.529

2.666
Eșec pentru Dominic Fritz în fața judecătorilor: ICCJ respinge cererea de revizuire, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese
2.666

3.775
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
3.775

3.315
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
3.315

7.789
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
7.789

177
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, fostul ministru al Culturii: Sunt extrem de fericită!
177

2.818
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.818

5.788
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
5.788

3.606
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
3.606

2.219
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.219
















Comentează