Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 63.392 de persoane, dintre care 7.586 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 131.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.000 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.784.898 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 67 de fapte ilegale (33 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.000 de lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 180.000 lei.
Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a 22 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 18 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 63.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care circa 7.600 de ucraineni
Explorează subiectul
Articole Similare

21
CNAIR le cere constructorilor Magistralei 6 de metrou să ia toate măsurile necesare pentru configurarea corectă a amenajărilor rutiere temporare
21

42
Patru persoane, arestate preventiv şi una cercetată sub control judiciar, în urma unui scandal
42

1.284
Rezultate LOTO - Joi, 22 ianuarie 2026. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
1.284

2.153
CEDO pune frână exprimării fără perdea: când procurorul „condamnă” la televizor înaintea judecătorului, se încalcă prezumția de nevinovăție
2.153

142
FOTO Accident în Pasajul Victoriei: Două persoane rănite după ce un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de beton
142

2.117
Caz incredibil la Cluj: S-a împăcat cu iubita agresată și a convins-o să-și retragă plângerea, dar fost arestat pentru încălcarea oridinului de protecție
2.117

39
Tânăr din Iași, arestat pentru trafic de persoane. Și-ar fi obligat iubita să practice prostituția
39

36
Marinarul dispărut de pe o barjă care naviga pe Dunăre, de negăsit. Căutările au fost întrerupte
36

23
S-a digitalizat și Termoenergetica: Contractele cu clienții se vor face online
23

523
Președintele AEP s-a întâlnit cu organizații civice pentru revizuirea legilor electorale
523

2.352
Bogdan Sticlosu, șeful interimar al ANI, a picat concursul de președinte al instituției: Va conduce agenția în continuare
2.352

87
Controale la sânge în Bistriţa-Năsăud: Permise auto retrase pentru 160 de persoane cu handicap, în urma unei sesizări a AJPIS
87

39
O femeie care a abandonat 6 pui de câine într-un tomberon este acum cercetată pentru schingiuirea animalelor
39

















Comentează