Un tânăr de 24 de ani din Iaşi a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane, fiind acuzat că, timp de aproape trei ani,a obligat o tânără să se prostitueze în ţară şi în Marea Britanie. El a racolat-o prin crearea unei false poveşti de dragoste şi prin manipulare emoţională. A drogat-o şi a ameninţat-o, iar banii obţinuţi îi reţinea în totalitate.
”La data de 22 ianuarie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea unui inculpat, în vârstă de 24 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Din probatoriul administrat a rezultat că, prin manipulare emoţională şi crearea unei false poveşti de dragoste, inculpatul a recrutat o persoană vătămată, pe care, în perioada decembrie 2022 – iunie 2025 a transportat-o în municipiul Bucureşti şi ulterior în Marea Britanie – Londra, unde a adăpostit-o în imobile închiriate, în scopul exploatării sexuale”, anunţă, joi, DIICOT via News.
Sursa citată a precuzat că inculpatul a vulnerabilizat victima prin oferirea de substanţe interzise, care au condus la dependenţa de droguri, iar prin acte de violenţă psihică a obligat-o la practicarea prostituţiei, atât ”la stradă”, cât şi la locuinţele clienţilor.
Sumele de bani provenite din activitatea infracţională au fost însuşite integral de inculpat.
”Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi”, au mai transmis anchetatorii.





























Comentează