Peste 50 de clădiri din municipiul Brăila lăsate în paragină vor fi supraimpozitate cu 500% în 2023, potrivit hotărârii luate în ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal, deoarece proprietarii nu au demarat lucrările de reabilitare a imobilelor, conform Agerpres.
Imobilele respective se află pe Bulevardul Al. I Cuza şi străzile Ana Aslan, Braşoveni, Cazărmii, Cojocari, Constantin Hepites, Danubiului, Împăratul Traian, Mihai Eminescu, Rubinelor, R. S. Campiniu, Mărăşti, Vadul Schelelor, Şcolilor, Vapoarelor, Calea Galaţi şi Piaţa Traian.
Pe lângă faptul că vor plăti un impozit majorat cu 500%, cei 52 de proprietari au fost somaţi şi amendaţi anul trecut, de Poliţia Locală, pentru că respectivele clădiri au afectat imaginea oraşului, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 30.000 de lei.
Potrivit unei hotărâri de CLM, Primăria Brăila acordă scutire de la plata impozitului timp de trei ani pentru clădirile private reabilitate şi supraimpozitează cu 500% imobilele lăsate voit să se prăbuşească.
Primăria Brăila a realizat anul trecut un ghid pentru repararea faţadelor clădirilor din Centrul Istoric, care se întinde pe o suprafaţă de peste 160 de hectare şi cuprinde adevărate bijuterii arhitectonice de o valoare inestimabilă, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea.
Centrul Istoric al Brăilei, cunoscut ca centrul vechi, este declarat monument istoric de categoria A, respectiv cu valoare naţională, alături de ansamblul "Piaţa Traian", care datează de la începutul secolului al XVIII-lea, ansamblul "Strada Mihai Eminescu" şi Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din secolul al XIX-lea.
Printre monumentele istorice de arhitectură reprezentative din Centrul Istoric se află bisericile "Sfinţii Mihail şi Gavril" şi "Buna Vestire", Teatrul "Maria Filotti", casele memoriale "Perpessicius", "Panait Istrati", "Petre Ştefănescu Goangă", Centrul Cultural "Nicăpetre", Muzeul Brăilei, Grădina Mare, strada "Mihai Eminescu".
Peste 50 de clădiri din municipiul Brăila lăsate în paragină vor fi supraimpozitate cu 500% în 2023
București
9°C
Articole Similare

1.147
Inaugurat anul trecut, drumul expres Craiova–Pitești a intrat deja în reparații. Șoferii sunt revoltați: "Mereu repară, mereu se strică"
1.147

47
Decizie în București: mașinile electrice mai au parcare gratuită până la finalul anului 2027, hibridele au fost excluse
47

80
Târg pescăresc de Florii, organizat la Ministerul Agriculturii, în perioada 3-5 aprilie
80

2.540
FOTO Accident foarte grav pe autostrada A1: coliziune frontală între două microbuze / 11 persoane implicate
2.540

50
Mesaje de Paște pentru orice tip de relație. Cum poți transmite emoție de la distanță
50

61
Începe Vacanța de Paște
61

1.819
Prognoza meteo: Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai
1.819

4.479
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, reacție fermă după criticile fostului purtător de cuvânt: „Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
4.479

3.968
Dacă faci asta în fiecare dimineață, la cafea, află că, în timp, creierul tău se va micșora. La propriu!
3.968

950
Horoscopul zilei din 4 aprilie 2026 - Unii sunt dezamagiti, alții vor liniste
950

3.219
Sonia Simionov, fostă concurentă "America Express", atac la "survivorul" Gabi Tamaș: Aroganțele astea sunt doar niște țărănisme! / Internațuții l-au făcut pe Boureanu "curcă beată"
3.219

282
Jaf ca în filme: Au smuls seiful din perete și l-au 'decupat' pe câmp. Hoții au dispărut cu toată averea unui român care a trudit în străinătate
282

2.898
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
2.898
















Comentează