Peste 100 de meşteşugari din ţară şi din Republica Moldova participă, în perioada 5-7 septembrie, la cea de-a XXIII-a ediţie a "Târgului Meşterilor Populari", eveniment organizat în fiecare toamnă în municipiul Vaslui.
Evenimentul are loc în Parcul Copou şi cuprinde expoziţii cu vânzare şi ateliere de creaţie, potrivit Agerpres.
"Peste 100 de meşteri din Vaslui, Harghita, Vâlcea, Sighetul Marmaţiei, Neamţ, Iaşi, Bacău, Suceava şi Republica Moldova participă la acest târg. Sunt organizate expoziţii cu vânzare şi ateliere de creaţie, unde cei mici vor primi lecţii despre prelucrarea lemnului, olărit şi modul de realizare al ţesăturilor tradiţionale. Răzeşii de la Pogoneşti au instalat o casă tradiţională, pentru a promova arta culinară tradiţională", precizează reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui.
În cadrul expoziţiilor cu vânzare vor fi prezentate costume tradiţionale româneşti, încălţăminte, măşti, ţesături, icoane, obiecte de mobilier, jucării de lemn, ustensile agricole, decoraţiuni şi vase din ceramică dar şi preparate culinare tradiţionale, conserve din fructe şi legume, miere sau produse naturiste.
Spectacolele folclorice programate în cadrul evenimentului au fost anulate în urma unei decizii a reprezentanţilor Primăriei Vaslui, după decesul unui copil care s-a electrocutat, marţi seara, atingând un corp de iluminat decorativ amplasat în centrul municipiului reşedinţă.
Peste 100 de meşteşugari, prezenţi la cea de-a XXIII-a ediţie a 'Tâgului Meşterilor Populari'
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 05-09-2025
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

25
Rapperul și producătorul american 50 Cent, pe numele său real Curtis Jackson, va fi subiectul unui film documentar în trei părți
25

2.009
Scandal total la "Survivor": Gabriel Tamaș, autorul unui comportament agresiv în culisele emisiunii / Fiul Andreei Esca, în conflict direct cu fostul fotbalist
2.009

1.814
Lovitură pentru Realitatea Plus de la CNA: postul TV nu va putea emite online
1.814

3.551
Rareș Bogdan acuză: „Ridicarea licenței Realitatea PLUS este un pretext. Pare strict o răzbunare politică!”
3.551

3.614
Misterul Artemis II: misiune reală sau „film de studio”? Teoriile conspirației explodează pe internet
3.614

35
Keanu Reeves joacă un personaj aflat în centrul unei crize de imagine în filmul "Outcome"
35

23
Patriarhul Daniel - mesaj de Sfintele Paşti; îndeamnă la iubire fraternă şi fapte bune
23

4.998
Demisie la vârful TVR. A decis să lucreze la Guvern: 'Această poziţie este onorantă'
4.998

14
Levant Institute organizes World Congress of Syriac Studies; free spaces in the Palace of Parliament
14

17
Satelitul SMILE, produs de ESA pentru a cerceta vânturile solare, va fi lansat joi
17

30
Rusia îşi amână misiunile lunare, în timp ce SUA celebrează un zbor istoric
30

16
Palatul Culturii, deschis în perioada Sărbătorilor Pascale
16

9
TIFF a demarat înscrierile pentru "Let's Go Digital!"; termenul limită - 28 aprilie
9
















Comentează