SUA au anunţat miercuri retragerea lor din Tratatul de prietenie, relaţii economice şi drepturi consulare semnat cu Iranul în 1955, pe fondul tensiunilor actuale dintre cele două ţări, informează agenţia de presă EFE preluată de Agerpres.
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a anunţat că SUA pun capăt 'tratatului de prietenie' din 1955 cu Iranul, invocat de către guvernul de la Teheran în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) pentru a argumenta diferite încălcări de către executivul preşedintelui Donald Trump în relaţiile bilaterale.
'Aceasta este o decizie care, sincer, ar fi trebuit luată în urmă cu 39 de ani', în timpul revoluţiei islamice din 1979 care a dus la ruperea relaţiilor dintre cele două ţări, a apreciat el.
Tensiunile dintre cele două ţări au escaladat după ce Donald Trump a devenit preşedinte, mai ales după ce acesta a retras Statele Unite din pactul nuclear în luna mai.
În acelaşi timp, Mike Pompeo a apreciat că decizia CIJ, cu sediul la Haga, reprezintă o 'înfrângere pentru Iran', chiar dacă instanţa internaţională a ordonat Statelor Unite să suspende sancţiunile vizând importurile de bunuri în scopuri umanitare.
Potrivit şefului diplomaţiei americane, Washingtonul a luat deja măsuri pentru a nu afecta nevoile umanitare ale iranienilor, iar decizia CIJ 'a respins în mod corect toate solicitările neîntemeiate ale Iranului' de a suspenda în general sancţiunile americane.
'Lucrăm strâns cu Departamentul Trezoreriei pentru ca anumite tranzacţii cu Iranul vizând bunuri umanitare să poată continua', a declarat Pompeo.
Teheranul a sesizat CIJ că sancţiunile americane impuse în luna mai de administraţia preşedintelui american Donald Trump încalcă termenii Tratatului de prietenie americano-iranian din 1955 şi distrug economia şi moneda iraniene.
'Sancţiunile nu trebuie să afecteze exporturile către Iran de medicamente şi echipamente medicale şi de produse alimentare şi agricole, precum şi bunurile şi serviciile necesare pentru siguranţa aviaţiei civile", a declarat Abdulqawi Ahmed Yusuf, preşedintele instanţei de judecată de la Haga.
Dar decizia curţii riscă să aibă un impact limitat asupra aplicării sancţiunilor reinstituite de către SUA după retragerea din acordul nuclear cu Iranul, potrivit Reuters.
Pe fondul tensiunilor actuale, SUA se retrag din Tratatul de prietenie, relaţii economice şi drepturi consulare cu Iranul
București
9°C
Articole Similare

1.769
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
1.769

59
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
59

1.691
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.691

1.722
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.722

1.880
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.880

2.844
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.844

721
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
721

4.254
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.254

88
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
88

2.018
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.018

120
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
120

190
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
190

128
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
128
















Comentează