Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia a cerut duminică populaţiei să se alăture autorităţilor, în timp ce Moscova îşi continuă intervenţia militară în Ucraina, informează DPA, potrivit Agerpres.
Patriarhul Kirill a făcut anterior declaraţii în care a apărat acţiunile Moscovei în Ucraina. El vede războiul ca pe un bastion împotriva unei culturi liberale occidentale pe care o consideră decadentă.
''Domnul să ne ajute să ne unim în aceste vremuri dificile pentru patria noastră, inclusiv în jurul autorităţilor'', a declarat Kirill, în vârstă de 75 de ani, într-o predică ţinută la Moscova, potrivit agenţiei de presă Interfax.
''Autorităţile să fie pline de responsabilitate faţă de poporul lor, de smerenie şi dorinţa de a-l sluji chiar cu preţul vieţii", a adăugat patriarhul, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.
Sprijinul patriarhului pentru campania militară a Rusiei, în care au fost ucişi mii de soldaţi şi civili ucraineni, a provocat furia unor membri ai Bisericii Ortodoxe din ţară, precum şi a bisericilor din străinătate legate de Patriarhia Moscovei.
Duminică, el a declarat că, odată ce populaţia se va uni în jurul autorităţilor, ''va exista o solidaritate reală şi capacitatea de a respinge duşmanii atât externi, cât şi interni...''.
Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina la 24 februarie, în ceea ce a numit o operaţiune specială pentru a diminua capacităţile militare ale vecinului său sudic şi pentru a elimina ''naţionalişti periculoşi''.
Forţele ucrainene au opus o rezistenţă dură, iar Occidentul a impus sancţiuni extinse Rusiei pentru a o obliga să îşi retragă trupele.
Patriarhul Kiril cere sprijinul populației pentru război, în numele Domnului: Domnul să ne ajute să ne unim în aceste vremuri dificile pentru patria noastră
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

402
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
402

40
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
40

1.337
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.337

1.462
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.462

1.824
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.824

2.762
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.762

705
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
705

4.173
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.173

86
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
86

2.004
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.004

117
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
117

185
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
185

125
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
125
















Comentează