Parlamentul European le-a cerut joi statelor membre să adopte sancţiuni împotriva liderei executivului din Hong Kong, Carrie Lam, şi împotriva altor şapte demnitari, printre care mai mulţi membri ai Partidului Comunist chinez, pentru rolul lor în încălcarea libertăţilor fundamentale în Hong Kong, transmite AFP, conform AGERPRES.
Aleşii europeni au formulat această solicitare într-o rezoluţie adoptată la Strasbourg cu 585 de voturi pentru, 46 de voturi împotrivă şi 41 de abţineri. Documentul nu are obligativitate juridică.
Pentru a fi adoptate, sancţiunile europene au nevoie de unanimitate din partea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, dar până acum nu s-a ajuns la un acord între acestea.
Eurodeputaţii cer sancţiuni ţintite, pentru încălcarea drepturilor omului, contra lui ''Carrie Lam, Teresa Cheng Yeuk-wah, Xia Baolong, Zang Xiaoming, Luo Huining, Zeng Yanxiong, Chris Tang Ping-keung şi John Lee Ka-chiu'', indică textul rezoluţiei.
Xia Baolong, Zang Xiaoming, Luo Huining şi Zeng Yanxiong sunt patru membri ai Partidului Comunist chinez care conduc biroul de legătură al guvernului popular din Hong Kong şi biroul de securitate naţională însărcinat cu punerea în aplicare a legii privind securitatea adoptate de forul legislativ chinez.
Între altele, eurodeputaţii invită UE să revizuiască acordul încheiat cu Hong Kong privind cooperarea şi asistenţa administrativă în materie vamală.
De asemenea, ei cer încetarea sprijinului UE pentru Hong Kong în interiorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a denunţa ''distrugerea autonomiei de care dispunea teritoriul în cadrul modelului 'o ţară, două sisteme' ''.
Parlamentul European insistă pe necesitatea de a se ţine cont de situaţia drepturilor omului în Hong Kong în procesul de ratificare a acordului global asupra investiţiilor încheiat de UE şi China.
Parlamentul European cere sancţiuni împotriva şefei executivului din Hong Kong. Rezoluția adoptată cu 585 de voturi
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.067
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.067

15
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
15

2.548
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.548

2.438
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.438

104
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
104

40
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
40

52
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
52

4.728
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.728

42
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
42

130
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
130

64
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
64

3.638
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.638

784
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
784
















Comentează