Parlamentul Croaţiei s-a autodizolvat luni, dând curs propunerii făcute săptămâna trecută de guvern, în vederea organizării de alegeri legislative până cel mai târziu în 12 iulie, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Preşedintele croat Zoran Milanovici urmează să anunţe săptămâna aceasta data scrutinului parlamentar. Cele mai probabile date sunt 28 iunie sau 5 iulie, dar există şi opţiunile 21 iunie şi 12 iulie.
Cele mai recente sondaje de opinie arată că partidul de guvernământ Uniunea Democrată Croată (HDZ, de centru) are un uşor avantaj în faţa principalei formaţiuni de opoziţie, Partidul Social Democrat.
Alegerile din Croaţia fuseseră iniţial programate la toamnă, dar aprecierea pentru HDZ a crescut în contextul numărului relativ redus de cazuri de coronavirus la nivel naţional, iar mulţi observatori consideră, potrivit Reuters, că partidul de guvernământ urmăreşte să profite electoral de faptul că epidemia de COVID-19 a fost ţinută sub control.
În Croaţia s-au înregistrat 2.226 de cazuri şi 95 de decese în urma infectării cu coronavirus.
Parlamentul Croaţiei s-a autodizolvat - Alegerile vor avea loc până la 12 iulie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.325
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
1.325

14
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
14

2.168
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.168

2.137
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.137

99
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
99

36
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
36

50
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
50

4.553
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.553

41
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
41

125
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
125

62
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
62

3.548
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.548

776
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
776
















Comentează