Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi că parcarea supraetajată din Pantelimon este gata în proporţie de 99%, urmând să fie funcţională la 1 noiembrie, potrivit Agerpres.
"Parcarea supraetajată din Pantelimon este o lucrare care este gata în proporţie de 99%. Tot ce lipseşte în acest moment este un post de transformare. Aşa cum am vorbit cu echipa de constructori, a existat un acord cu Enel pentru ca acest post de transformare să fie deja realizat încă din 2019, însă Primăria nu şi-a achitat obligaţiile de plată şi s-a schimbat legea între timp şi trebuie să facem noi. Asta este tot ce ne mai lipseşte în acest moment. Am semnat acordul pentru act adiţional, ne mai lipsesc 80 de zile, din care 70 de zile aducerea materialelor şi 10 zile instalarea. Deci, foarte probabil mai devreme de 1 noiembrie o să avem această parcare funcţională", a declarat Nicuşor Dan la o conferinţă organizată la şantierul Parcării Pantelimon.
El a spus că parcarea va avea 500 de locuri şi este conectată cu tramvaiul şi autobuzul.
"Această parcare va avea 500 de locuri. Ea este conectată cu tramvaiul, cu autobuzul, deci este o invitaţie pentru toate persoanele care intră în Bucureşti cu maşina să-şi lase maşina în această parcare. Este şi o chestiune de timp şi o chestiune de confort să nu stai în trafic în ambuteiaje, să continui cu transportul public", a explicat Nicuşor Dan.
Primarul general a adăugat că, la momentul preluării mandatului, această construcţie era la 55% şi constructorul a continuat să lucreze în ritmul la care s-a angajat, deşi Primăria Capitalei nu a plătit în acelaşi ritm deoarece a fost într-un blocaj financiar.
"Este o investiţie pe care Primăria Capitalei a început-o în 2011, soluţia pentru parcare a fost modificată în 2019, în acel moment s-a spus că lucrările vor fi terminate în 2020, se vede că lucrul acesta nu s-a întâmplat. E bine, totuşi, că în 2021, la 1 noiembrie, o să avem această parcare funcţională. După ce o să fie funcţională, o să putem să mutăm tramvaiele care funcţionează în ambele direcţii pe linia 5. Acesta este motivul pentru care nu se circulă astăzi pe linia 5, faptul că nu avem suficiente tramvaie cu două direcţii, cu posibilitatea ca vatmanul să se mute de la un capăt la altul ca să meargă din nou în cursă. Când această parcare va fi funcţională, o să avem tramvaie simple care o să facă bucla pe sub parcare şi tramvaiele cu două direcţii, pe care le folosim, o să fie mutate la linia 5", a mai explicat Nicuşor Dan.
Parcare supraetajată începută în 2011 cu 500 de locuri, dată în folosință la 1 noiembrie. Anunțul primarului
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

22
Programul „Masa Sănătoasă” continuă în 2026: elevii din învățământul preuniversitar vor beneficia de mese calde și echilibrate nutrițional
22

517
Simulările examenelor naționale, în pericol. Peste 73.000 de profesori anunță boicotul, sindicatele amenință cu proteste
517

55
Lovită cu ranga în cap de fostul soț, o femeie a scăpat cu viață după intervenția unui martor. Agresorul a fost arestat pentru tentativă de omor
55

59
Autospecială de poliţie răsturnată după o coliziune cu un autoturism, pe DN 2. Un elev a fost rănit
59

3.062
Se construiește autostrada direct din România până în Grecia: Va lega 2 puncte de interes strategic european
3.062

26
Trafic blocat temporar pe Magistrala 300 din cauza unui incendiu de vegetație
26

98
Cine este Sonia Simionov: Biografie completă, vârstă, carieră TV și pasiunea pentru sport
98

2.034
Propunerea lui Radu Marinescu la șefia DIICOT anunță 'ofensivă totală' împotriva drogurilor. Planul prezentat în fața procurorilor CSM i-a adus aviz favorabil în unanimitate
2.034

4.780
Crin Antonescu, reacție la cald după publicarea proiectului de buget: 'Guvernul nu funcționează normal cât timp PSD și USR sunt împreună la putere'
4.780

126
Cine este Mirela Vaida: Biografie completă, carieră la Antena 1, viață personală și povești necunoscute
126

51
Percheziții într-un dosar de arme ilegale. Polițiștii au găsit muniție, macete, articole pirotehnice și un revolver căutat de autoritățile din Germania
51

123
Plajele de pe litoral, verificate în urma găsirii rezervorului de gaz îngropat ilegal în nisip la Năvodari
123

3.333
Un primar din Mehedinți stârnește controverse și după moarte: a fost imortalizat pe fațada primăriei cu un pahar de vin în mână
3.333

















Comentează