Un elev în vârstă de 22 de ani aflat în practică la Poliţie a fost rănit uşor după ce autospeciala în care se afla s-a răsturnat în afara carosabilului, în urma unui accident rutier produs, pe drumul naţional DN 2 (E85), între un autoturism şi o maşină de poliţie aflată în misiune, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"În accident au fost implicate un autoturism condus de o femeie de 52 de ani, din comuna Păuneşti, şi o autospecială de poliţie în care se aflau doi poliţişti şi un elev de 22 de ani, aflat în practică. În urma evenimentului rutier, elevul a fost rănit uşor, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Andreea Bornac.
Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în zona comunei Rugineşti, din apropiere de Adjud. Ambele autovehicule se deplasau spre Focşani, iar la un moment dat autoturismul condus de femeia din Păuneşti a virat la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu autospeciala de poliţie, care s-a răsturnat în afara carosabilului.
La momentul accidentului, autospeciala de poliţie s-ar fi aflat în misiune, având semnalele sonore şi acustice în funcţiune.
Ambii şoferi au fost testaţi alcoolscop, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă.





























Comentează