Percheziții într-un dosar de arme ilegale. Polițiștii au găsit muniție, macete, articole pirotehnice și un revolver căutat de autoritățile din Germania

Autor: Liana Ganea

Publicat: 10-03-2026 13:53

Article thumbnail

Sursă foto: ziare.com

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au desfășurat pe 9 martie trei percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează deținerea ilegală de arme și muniții. Descinderile au avut loc în municipiul Săcele, la locuințele unor persoane despre care existau indicii că ar păstra arme de foc fără drept.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit, la locuința unui bărbat de 28 de ani, 84 de elemente de muniție letală, 15 articole pirotehnice din categoriile P1 și F2 și nouă arme albe de tip sabie sau macetă. În același imobil au fost găsite și patru ceasuri de lux, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente privind proveniența.

La o altă adresă, polițiștii au ridicat mai multe butelii metalice cu CO₂, un recipient cu proiectile metalice tip bile și o armă scurtă neletală, supusă autorizării, de tip pistol. Bunurile aparțin unui tânăr de 24 de ani din Săcele.

Cea mai gravă descoperire a fost făcută la locuința unui tânăr de 18 ani. Polițiștii au găsit o armă scurtă letală, de tip revolver, care figura în bazele de date ca fiind căutată pentru confiscare, în baza unei alerte emise de autoritățile din Germania.

Verificările au arătat că niciuna dintre persoanele vizate de percheziții nu figurează în evidențele autorităților române ca deținătoare de autorizații pentru arme letale sau neletale supuse autorizării.

Mai mult, anchetatorii au stabilit că tânărul de 18 ani ar fi folosit anterior arma letală, executând mai multe focuri de armă în plan vertical. În acest context, față de el a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Potrivit polițiștilor, toate armele, munițiile și articolele pirotehnice descoperite au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Poliția Municipiului Săcele și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Ancheta este coordonată de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Tânărul reținut urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri