Pandemia îi determină pe oamenii de afaceri şi studenţii străini şi pe românii din diaspora rămaşi în ţară să închirieze maşini pentru a se întoarce în străinătate, în condiţiile în care cursele aeriene şi cele cu autocarele nu s-au reluat la capacitate maximă, relatează agerpres.
"De teama infectării cu virusul COVID-19, dar şi pentru că au puţine variante de transport în condiţiile în care cursele aeriene şi cele cu autocarele nu s-au reluat la capacitate maximă, din ce în ce mai mulţi oameni de afaceri străini sau studenţi care învaţă în ţară, blocaţi în România în ultimele două luni, preferă să se întoarcă în ţările lor cu maşini pe care le închiriază doar dus de la firmele de rent-a-car. Şi unii dintre românii din diaspora veniţi în ţară cu diverse mijloace de transport aleg această variantă, organizându-se în grupuri de 6-8 persoane şi închiriind maşini mari sau microbuze", susţin reprezentanţii Enterprise Rent-a-Car România.
Dacă, în general, majoritatea celor care închiriază maşini o fac pentru un traseu dus-întors, în aceste cazuri, atât oamenii de afaceri şi studenţii străini, cât şi unii români din diaspora vor maşină închiriată dintr-un oraş din România, pe care să o lase în localitatea din străinătate în care vor să ajungă.
"Avem cereri venite din partea cetăţenilor străini care vor să plece din România în oraşe din diverse ţări europene, printre care Austria, Germania şi Franţa, dar şi de la români care locuiesc în diaspora şi sunt veniţi temporar în ţară, iar acum vor să se întoarcă în state precum Spania, Italia sau Germania. Mai avem solicitări, spre exemplu, de la studenţi străini la UMF din Iaşi, care se organizează în grupuri de 6-8 persoane şi închiriază microbuze pentru a ajunge, cei mai mulţi dintre ei, în Franţa", a declarat Mihai Fertig, directorul general al companiei.
În momentul de faţă, conform reglementărilor, autocarele pot fi utilizate în traficul internaţional doar în condiţii extrem de stricte, iar din acest motiv cursele regulate de linie întârzie să repornească. Pe de altă parte, nici traficul aerian nu s-a reluat la capacitate maximă, iar toţi aceşti factori reduc considerabil opţiunile de călătorie ale populaţiei.
"Avem convingerea că şi după ridicarea restricţiilor de călătorie vor exista persoane care vor prefera să călătorească singure sau alături de cunoscuţi chiar şi pe distanţe lungi, încercând, în acest fel, să evite apropierea de grupuri mari de oameni, aşa cum se întâmplă în aeroporturi, gări sau autogări", a mai spus Mihai Fertig.
Din cauza situaţiei generate de pandemia de coronavirus, recuperarea maşinilor din străinătate a devenit extrem de dificilă, majoritatea companiilor de închirieri nedorind să-şi asume riscurile şi costurile ridicate legate de aceasta. Acest lucru se întâmplă exact în contextul în care, ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse la nivel local şi european, cererea pentru acest produs a crescut.
Cei care închiriază maşini doar dus pentru străinătate le preferă pe cele mai mari, de tip SUV sau minivan, în care să poată călători confortabil un număr mai mare de persoane, reducând astfel costul care revine fiecărei părţi. Tarifele de închiriere diferă în funcţie de poziţia geografică a localităţii din străinătate în care este lăsată maşina. De exemplu, în afara tarifului de închiriere pe zi, cuprins între 15 şi 80 de euro, în funcţie de clasa maşinii, costul suplimentar ajunge, pentru Viena, la 500 de euro de maşină şi pentru Paris la 1.000 de euro, spun reprezentanţii companiei.
Potrivit sursei citate, maşinile sunt igienizate şi dezinfectate după fiecare client cu substanţe biocide certificate.
Touring Rent Auto, firma de închirieri din grupul Eurolines deţinut de Dragoş Anastasiu, funcţionează din 2001, iar din 2014 reprezintă brandul Enterprise Rent-A-Car, cel mai mare la nivel mondial. În România, Enterprise deţine o flotă de 800 de maşini Enterprise Rent-A-Car este o companie americană inaugurată în 1957, fiind prezentă în 100 de ţări cu peste 10.000 de birouri.
Pandemia şi variantele limitate de transport îi determină pe românii din diaspora să închirieze maşini
Explorează subiectul
Articole Similare

93
Româncă dispărută în Franța: Apel urgent al Poliției pentru o femeie din Medgidia, căutată la Paris
93

86
Dispărută fără urmă în Marea Britanie: O mamă își caută cu disperare fiica, despre care nu mai știe nimic din 2023. 'Vreau doar să știu că este în viață'
86

1.167
FOTO Caz șocant în Germania: Un român riscă ani grei de pușcărie după ce ar fi abuzat o fetiță de 6 ani, pe care a răpit-o dintr-un parc de distracții
1.167

75
Român căutat de Austria, prins pe Aeroportul Cluj. Mandat european de arestare pentru infracțiuni contra patrimoniului
75

1.744
Minoră, oprită pe Otopeni cu declarație notarială falsă, înainte să plece spre Londra. Un bărbat de 27 de ani încerca să o scoată din țară
1.744

5.883
FOTO Căpitan român, mort în Turcia în condiții stranii, chiar înainte de nunta fiicei. Soția cere adevărul: 'Mi-au spus trei variante diferite. Toate scârțâie'
5.883

5.214
Exodul tăcut: visul spaniol al românilor se spulberă. Presa iberică avertizează asupra declinului economiei țării
5.214

2.689
Flagelul violenței extreme în rândul minorilor români scapă de sub control: Atacuri grave comise în Austria și Germania
2.689

9.308
Scandal uriaș în Marea Britanie: Români acuzați de 'escrocherie la scară industrială'; parlamentarii cer anchetă pentru fraude universitare de 13 miliarde de lire
9.308

111
Oana Țoiu merge la Londra pentru întâlniri cu oficialii britanici și cu românii din Regat
111

5.251
Afacerist român, găsit mort în munți după două săptămâni de la dispariție: Trupul, descoperit într-o zonă sălbatică din Italia
5.251

2.054
Atenţionare de călătorie: Germania - zboruri anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza condiţiilor meteo
2.054

2.221
Român din Germania, creierul unei mega-rețele internaționale de hoți de SUV-uri: Cum ajungeau în containere spre Asia, după ce erau 'săltate'
2.221

















Comentează