Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimarea privind cererea globală de ţiţei în trimestrul patru din 2021, din cauza preţurilor ridicate ale energiei, dar a menţinut prognoza privind o creştere solidă în 2022, peste nivelul de dinaintea pandemiei, transmite Reuters, citat de agerpres.
În raportul său lunar, OPEC a previzionat că în ultimele trei luni din acest an cererea globală de petrol va fi de 99,49 milioane de barili pe zi (bpd), o scădere de 330.000 faţă de estimarea de luna trecută.
Cotaţia barilului de ţiţei Brent a depăşit anul acesta 86 de dolari, după ce grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a majorat gradual livrările de ţiţei, iar cererea s-a redresat în urma ridicării restricţiilor şi a redeschiderii economiilor.
Pentru anul viitor, OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii globale de petrol cu 4,15 milioane de barili pe zi, până la 100,8 milioane bpd, peste nivelul din 2019.
Grupul OPEC+ a fost de acord săptămâna trecută să menţină planurile care prevăd majorarea producţiei de ţiţei cu 400.000 de barili pe zi din decembrie, în pofida solicitărilor din partea Statelor Unite pentru o creştere mai accentuată, cu scopul de a contracara avansul preţurilor.
Surse din cadrul OPEC+ au declarat pentru Reuters că Statele Unite au capacitatea de a majora propria producţie dacă vor să sprijine accelerarea redresării economiei globale.
Grupul celor 23 de mari producători de petrol nu doreşte să acţioneze prea repede, din cauza temerilor că cererea va scădea în urma creşterii cazurilor de infecţii.
Vicepremierul rus Alexander Novak a explicat că din august OPEC a livrat deja pe plan global o cantitate de ţiţei mai mare cu două milioane bpd şi va continua cu planul de a majora producţia cu 400.000 de barili pe zi (bpd) în fiecare lună, în ultima parte a lui 2021 şi în primele luni din 2022.
"Există unele indicii privind scăderea cererii de petrol în UE în octombrie. Cererea de ţiţei pe plan global este încă sub presiune din cauza creşterii cazurilor de infecţii", a declarat Novak, explicând de ce OPEC+ nu a majorat mai mult producţia.
Majorarea cotaţiei petrolului la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani este agravată de o creştere şi mai mare a preţurilor la gaze naturale, care au urcat cu 300% în acest an, din cauza unor probleme de aprovizionare şi a producţiei reduse la alţi combustibili.
Creşterea preţurilor la petrol, gaze naturale, cărbune şi energie electrică alimentează presiunile inflaţioniste la nivel global şi încetinesc revenirea economică.
Începând din luna ianuarie 2017, ţările din OPEC+ au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supra-oferta, iar la mijlocul anului trecut au adoptat o reducere record a producţiei cu 9,7 milioane barili pe zi, în contextul în care pandemia de COVID-19 a afectat cererea de benzină şi combustibil pentru avioane.
Până la sfârșitul anului, OPEC previzionează o cererea globală de petrol în scădere, dar începând cu 2022 se așteaptă la o creștere a cererii
București
9°C
Articole Similare

10
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
10

1.648
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
1.648

3.668
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.668

2.991
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
2.991

37
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
37

9.163
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
9.163

35
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
35

31
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
31

65
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
65

418
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
418

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64

2.371
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.371

2.165
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
2.165
















Comentează