O femeie din Rusia a fost condamnată la o lună de închisoare de un tribunal din Myanmar pentru că a intrat încălţată într-o pagodă budistă din oraşul turistic Bagan, ceea ce se consideră a fi o insultă la adresa religiei, informează DPA, potrivit Agerpres.
Femeia, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a fost condamnată luni, la două zile după ce a fost arestată - a confirmat joi poliţia din Bagan.
Pentru această infracţiune, inculpatei i s-a oferit să aleagă între închisoare şi o amendă echivalând cu aproximativ 369 de dolari, a relatat joi site-ul local de ştiri 7Day.
A intra încălţat în pagode în Myanmar se consideră a fi o jignire faţă de localnici şi nu este neobişnuit ca străinii să încalce regulile religioase stricte ale ţării.
Un cetăţean olandez a fost închis pentru câteva luni anul trecut după ce a deconectat difuzoarele dintr-o pagodă budistă, iar un neo-zeelandez a fost condamnat la mai mult de doi ani închisoare cu muncă grea în 2015 după ce o imagine a lui Buddha purtând căşti a fost publicată online pentru a-şi promova barul pe care îl conducea în Yangon.
O rusoaică a fost condamnată la închisoare în Myanmar pentru că a intrat încălţată într-o pagodă
Articole Similare

166
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă atacurile aeriene cu drone și rachete
166

28
Moneda Venezuelei s-a depreciat cu 83% față de anul precedent pe fondul presiunilor exercitate de Donald Trump
28

575
Față-n față cu adevărul dur: 2025, anul în care Occidentul a clacat. 2026 se anunță și mai periculos
575

248
Oare cum ar fi fost gustul unei fripturi de dinozaur? Întrebarea nu este chiar atât de lipsită de sens pe cât pare la prima vedere
248

1.310
'Operațiune de dezinformare coordonată' – Kievul demontează 'atacul cu drone' asupra lui Putin. Ce urmărește Kremlinul
1.310

62
Prim-ministrul Japoniei s-a mutat într-o reședință bântuită de fantome din secolul al XX-lea: Doi foști premieri au refuzat să locuiască acolo
62

29
Scurgere de sulf topit după deraierea unui marfar în Kentucky, SUA
29

803
'Rusia evită conflictul direct cu NATO' - Cât de sigură este Europa? Avertismentul Estoniei și condițiile pentru menținerea descurajării
803

1.068
SUA încep să se enerveze: Hamas își umple conturile cu bani de la ONG-uri și criptomonede
1.068

50
Atac asupra unui depozit de petrol din Luhansk, aflat sub ocupație rusă
50

3.065
România trimite 50 de milioane de euro pentru apărarea Ucrainei. Ce înseamnă, concret, decizia Guvernului
3.065

1.310
Și-a dat soția în judecată pentru că nu a făcut ce a vrut el. Motivul pentru care bărbatul a ales să recurgă la un asemenea gest
1.310

2.156
A murit Tatiana Schlossberg, nepoata lui John F. Kennedy, la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
2.156

















Comentează