O operă de artă cinetică a artistului venezuelean Elias Crespin, realizată din 128 de tuburi de aluminiu suspendate de fire, urmează să fie instalată la Muzeul Luvru, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la încheierea lucrărilor la Piramida de sticlă, a anunţat luni muzeul parizian, citat de AFP potirvit Agerpres.
Această instalaţie de aproape zece metri, intitulată ''L'Onde du Midi'', poate fi vizionată în aripa Sully a muzeului, începând de la 25 ianuarie.
Instalaţia se va afla într-o mişcare coregrafică permanentă, în ritm de secvenţe de aproximativ treizeci de minute determinate de algoritmi. Formele se dilată şi se aplatizează, a indicat muzeul.
În ''L'Onde du Midi'' îşi dau întâlnire intuiţia creativă şi rigoarea ştiinţifică, notează AFP.
Născut în Venezuela în 1965, Elias Crespin, care a fost inginer de sisteme informatice, a participat în 2018 la expoziţia ''Artişti şi roboţi'' din Paris, oraş în care locuieşte.
Treizeci de evenimente au fost planificate până în februarie 2020 în cadrul celei de-a 30-a aniversări a legendarei Piramide realizată de arhitectul Ieoh Ming Pei, inaugurată în 1989 în curtea Luvrului.
Ieoh Ming Pei a încetat din viaţă în luna mai a acestui an, la vârsta de 102 ani. Pe lângă Piramida de la Muzeul Luvru din Paris, printre operele acestui laureat al Premiului Pritzker pentru arhitectură (în 1983) se află Centrul Naţional pentru Cercetare Atmosferică din Boulder (Colorado, SUA, 1967), Muzeul de Artă Islamică (Doha, Qatar, 2008), Muzeul de Artă Modernă Marele Duce Jean (Mudam, Luxemburg, 2006), Muzeul şi Biblioteca Prezidenţială John F. Kennedy (Massachusetts, SUA, 1979), Macao Science Center (2009) şi Banca Chinei, Hong Kong (1990).
O operă cinetică a artistului venezuelean Elias Crespin, în curând la Luvru
Explorează subiectul
Articole Similare

27
Regele Danemarcei, Frederik al X-lea, vizitează Groenlanda în semn de sprijin pentru insula turlburată de ambițiile americane
27

11
Papa Leon cere publicarea știrilor oficiale ale Vaticanul pe site-urile catolice pentru a combate informațiile false generate de AI
11

34
De cât timp mai are nevoie inteligența artificială pentru a gângi la fel ca un om
34

19
38 de biblioteci din Harghita devin centre de dezvoltare a competenţelor digitale
19

14
Gheparzii revin în India. Populația crește la 38 de indivizi după nașterea a încă trei pui
14

23
Doina Lemny a lansat la Iași o carte cu notele originale ale lui Constantin Brâncuși
23

14
Elon Musk vrea să producă sateliți pe Lună și să-i lanseze în spațiu cu o catapultă
14

42
O statuetă neolitică veche de 7.500 de ani descoperită în situl Arcuş ar putea fi clasată în categoria Tezaur
42

17
FOTO 791.450 de euro și adjudecare 100% pentru 'Licitaţia unei părţi a Colecţiei Darius Vâlcov'
17

8
Filmul ''Hamnet'', nominalizat la Oscar, stimulează turismul în Stratford-upon-Avon, locul naşterii lui William Shakespeare
8

9
Zuckerberg, interogat în instanţă într-un proces despre efectele social media asupra sănătăţii psihice a copiilor
9

16
Prinţul William şi-ar dori ca mai multe "modele masculine" să vorbească despre sănătatea mintală
16

8
O statuie din Roma, concepută de artistul baroc Bernini, a fost deteriorată
8

















Comentează