Un deputat iranian a anunţat o recompensă de 3 milioane de dolari pentru "oricine îl omoară pe (preşedintele american Donald) Trump", a relatat agenţia semioficială ISNA, preluată marţi de Reuters, potrivit Agerpres.
"Din partea populaţiei din provincia Kerman, vom plăti o recompensă de 3 milioane de dolari cash oricui îl va ucide pe Trump", le-a spus colegilor din parlament deputatul Ahmad Hamzeh.
Acesta nu a precizat dacă este vorba de o decizie luată de conducătorii religioşi ai Iranului de a-l ameninţa pe preşedintele american, notează Reuters.
Kerman este oraşul natal al lui Qassem Soleimani, liderul Forţei Al-Qods, însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, şi arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu. Soleimani a fost ucis într-un raid american cu dronă la 3 ianuarie, în Irak.
Ahmad Hamzeh a mai afirmat în parlament că, dacă ţara sa ar dispune de arme nucleare, ar fi "mai bine protejată de ameninţări".
"Ar trebui să ne punem pe agendă producerea de rachete cu rază lungă de acţiune capabile să transporte focoase neconvenţionale. Este dreptul nostru firesc", a adăugat deputatul iranian.
O nouă recompensă pentru asasinarea lui Donald Trump: Câte milioane de dolari pune la bătaie un deputat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

402
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
402

40
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
40

1.337
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.337

1.462
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.462

1.824
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.824

2.762
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.762

705
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
705

4.173
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.173

86
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
86

2.004
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.004

117
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
117

185
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
185

125
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
125
















Comentează