O mașină de gunoi s-a scufundat într-o groapă. Accidentul s-a produs în plin bulevard

Autor: Liana Ganea

Publicat: 24-02-2026 13:48

Article thumbnail

Sursă foto: click.ro

O mașină de gunoi s-a scufundat într-o groapă apărută în centrul orașului Galați. Accidentul s-a produs marți. Zona a fost izolată și la fața locului au fost trimise câteva echipaje care încearcă să scoată autospeciala din groapă.

Mașina aparține companiei gălățene de salubrizare. Pământul s-a surpat în momentul în care autospeciala a încercat să intre principalul bulevard al orașului Galați venind de pe o stradă secundară.

Roțile autospecialei au intrat în pământ. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje cu scopul de a scoate mașină de gunoi din groapă. De asemenea, circulația prin zonă a fost afectată, transmite Mediafax.

Autoritățile susțin că asfaltul din oraș este afectat de gheață și de operațiunea de deszăpezire. De asemenea, orașul Galați este așezat pe un sol moale.

„Gropile apar în felul următor: apa se infiltrează, îngheață când e frig și își mărește volumul, apoi se dezgheață lăsând goluri în asfalt. Acest lucru repetat duce la apariția gropilor pentru că mașinile și autobuzele, la rândul lor, apasă inevitabil pe zonele deja slăbite. Iar fisurile se măresc. Așa apar gropile. În plus, sarea folosită la deszăpezire afectează și mai repede asfaltul. Este un fenomen care se întâmplă peste tot, nu doar la Galați, mai ales în această perioadă. E ceva obișnuit în toate orașele. La toate astea se adaugă faptul că Galațiul se află pe un teren moale”, a scris, pe Facebook, primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri