Agenţia afgană de informaţii a anunţat joi că al treilea comandant din ierarhia grupării jihadiste Statul Islamic (SI) din Afganistan a fost ucis în această săptămână într-un atac al unei drone americane în estul ţării, informează Reuters.
Shahidullah Shahid, un fost membru al Talibanilor pakistanezi care a fost recrutat de SI şi care acţiona în Afganistan, a fost ucis marţi alături de cinci militanţi, a declarat un oficial.
'El dorea să extindă operaţiune SI din ţară şi moartea lui va avea un impact asupra activităţilor grupării', a spus Hasib Sediqi, purtător de cuvânt al Directoratului naţional afgan pentru securitate (NDS).
Shahid a fost ucis în aceeaşi lovitură aeriană care a provocat decesul numărului doi al SI în Afganistan, Gul Zaman şi a unui alt lider din ierarhia grupării, în provincia Nangarhar.
Uciderea lui Gul Zaman a fost anunţată de acelaşi Hasib Sediqi în urmă cu două zile, care preciza că nr. 2 doi al grupării SI în Afganistan şi-a pierdut viaţa împreună cu alţi şase militanţi în urma unei lovituri aeriene, conform CBS News.
Aflată la frontieră cu zone în care domneşte haosul în Pakistan, Nangarhar este una dintre provinciile afgane în care jihadiştii grupării SI sunt cei mai activi.
Un număr redus dar în creştere de foşti militanţi talibani depun jurământ de credinţă faţă de gruparea Statul Islamic în Afganistan, ceea ce îi transformă într-o ţintă pentru dronele americane, notează Reuters.AGERPRES
Numărul 3 în ierarhia grupării Statul Islamic în Afganistan, ucis într-un atac al unei drone
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

24
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
24

1.182
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
1.182

19
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
19

4.072
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
4.072

61
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
61

1.518
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.518

4.458
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
4.458

42
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
42

59
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
59

103
Doar 13 ţări din lume au un nivel al calităţii aerului sigur pentru populaţie - Trei sunt în Europa
103

1.819
Israelul își extinde invazia în sudul Libanului - Netanyahu a dat ordin armatei
1.819

8.455
Scandalul Italia-Israel, reacții internaționale. Explicațiile premierului Netanyahu care arată că nu a fost o 'intenţie răuvoitoare'
8.455

63
Finlanda raportează încălcări teritoriale de drone, inclusiv una din Ucraina
63
















Comentează