Noul guvern italian de coaliţie între Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga) va depune joi jurământul, după ce preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, a acceptat miercuri lista miniştrilor prezentată de premierul Giuseppe Conte, a anunţat preşedinţia italiană, transmit dpa, AFP şi EFE potrivit Agerpres.
Depunerea jurământului de către Conte şi miniştrii săi va avea loc joi dimineaţă, la ora locală 10.00 (08.00 GMT), a comunicat secretarul general al preşedinţiei, Ugo Zampetti.
Giuseppe Conte a anunţat componenţa noului cabinet pe care îl va conduce şi în care liderul M5S, Luigi Di Maio, va deţine portofoliul Externelor.
Noul ministru de interne va fi Luciana Lamorgese, funcţionar civil de rang înalt, care îi va lua locul lui Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta), al cărui mandat a fost caracterizat de măsuri aspre antimigraţie, criticate de ONG-uri care militează pentru drepturile omului.
Luciana Lamorgese, care va împlini 66 de ani săptămâna viitoare, a lucrat în Ministerul de Interne până anul trecut şi în prezent este membră a Consiliului de Stat, o înaltă instanţă administrativă.
Un alt portofoliul-cheie îi va reveni lui Roberto Gualtieri, preşedintele Comitetului pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European şi membru al PD, care va fi noul ministru al economiei.
Prezentarea listei noului executiv a fost posibilă după ce membrii Mişcării 5 Stele au aprobat marţi, într-un vot online, formarea unei coaliţii de guvernare împreună cu Partidul Democrat.
Cele două formaţiuni, tradiţional rivale, au convenit că vor alcătui un nou guvern pentru a evita desfăşurarea de alegeri anticipate după ruperea coaliţiei anterioare între M5S şi Liga.
Noul guvern de la Roma va depune jurământul joi - Luigi Di Maio, va fi ministru de externe
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
0

7
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
7

36
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
36

3.004
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
3.004

3.956
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
3.956

108
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
108

117
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
117

102
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
102

7.873
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
7.873

2.718
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.718

94
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
94

4.159
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
4.159

4.593
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.593
















Comentează