Norvegia, una dintre ţările cu cele mai importante performanţe la JO de iarnă, s-a declarat împotriva impunerii vaccinului pentru sportivii care vor participa la Olimpiada de la Beijing din 2022, aşa cum a anunţat că va proceda Comitetul olimpic american, scrie Reuters, citat de agerpres.
De asemenea, Suedia şi Finlanda au dat de înţeles că ar putea proceda în privinţa sportivilor lor participanţi la JO 2022 după ''modelul'' norvegian.
Finn Aagaard, director de comunicare în cadrul Comitetului olimpic norvegian, a declarat că oricum procentul de vaccinare al populaţiei din ţara sa este unul ridicat şi că nu are rost impunerea obligativităţii pentru sportivi. ''Nu vom constrânge sportivii să se vaccineze. Vaccinurile sunt disponibile gratuit în Norvegia, mulţi sportivi şi l-au făcut, deci nu-l vom face obligatoriu'', a spus Aagaard.
Aşa cum s-a anunţat, sportivii americani selectaţi pentru următoarele Jocuri Olimpice de iarnă, care vor avea loc în februarie 2022 la Beijing, vor participa cu condiţia de a fi vaccinaţi împotriva Covid-19, conform directivelor Comitetului olimpic şi paralimpic din SUA (USOPC).
Regulile USOPC prevăd ca de la 1 noiembrie toţi sportivi, angajaţii, contractanţii şi alte persoane care au acces la facilităţi trebuie să se vaccineze împotriva coronavirusului.
Până la 1 decembrie, obligativitatea va fi extinsă la toţi membrii diferitelor delegaţii ale "Team USA" şi la tinerele speranţe aşteptate să participe la viitoarele Jocuri.
"Sănătatea şi bunăstarea comunităţii noastre olimpice şi paralimpice continuă să fie o prioritate absolută. Această măsură ne va spori capacitatea de a crea un mediu sigur şi productiv pentru sportivi şi personalul echipei SUA şi ne va permite să restabilim coerenţa în planificarea şi pregătirea evenimentelor şi să oferim un serviciu optim sportivilor", a subliniat USOPC într-un comunicat.
La Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, USOPC nu le-a cerut membrilor delegaţiei sale să fie vaccinaţi împotriva Covid-19. Aproximativ 100 dintre cei 613 sportivi care au apărat culorile americane au plecat în Japonia fără să fie vaccinaţi.
Comitetul Internaţional Olimpic nu impune vaccinarea obligatorie pentru sportivii implicaţi în evenimentele pe care le organizează.
USOPC a precizat, totodată, că va analiza scutirile de imunizare de la caz la caz. Persoanele nevaccinate care ar beneficia de aceste scutiri ar trebui să fie supuse zilnic unui test pentru Covid-19, plătit de forul olimpic american.
Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022 vor beneficia de măsuri şi reguli stricte anti-Covid pentru ca evenimentul sportiv să se desfăşoare în deplină siguranţă, preciza săptămâna trecută Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).
Preşedintele CIO, Thomas Bach, afirma, într-o scrisoare deschisă, că JO de iarnă de anul viitor vor necesita măsuri sanitare stricte pe fondul pandemiei de coronavirus, aşa cum s-a întâmplat şi la JO de vară de la Tokyo.
''Deoarece pandemia este departe de a fi încheiată, aş vrea să vă asigurăm că împreună cu partenerii noştri chinezi nu vom scuti niciun efort pentru a face aceste JO de iarnă sigure pentru toată lumea'', sublinia Bach.
Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing vor avea loc în perioada 4-20 februarie.
''Aşa cum am făcut la Tokyo, vom pune în aplicare riguros măsurile de protecţie anti-Covid pentru a asigura sănătatea şi siguranţa tuturor participanţilor olimpici la Beijing'', spunea preşedintele CIO, îndemnând ca sportivii ce vor fi prezenţi acolo să fie vaccinaţi.
Sportivii care au participat la JO de vară 2020 de la Tokyo, care au avut loc în această vară, au fost majoritatea vaccinaţi, iar restul personalului a fost obligat să respecte măsuri de siguranţă sanitară extrem de stricte.
''Cooperarea excelentă pe care o avem cu partenerii chinezi, cu autorităţile şi cu responsabilii sanitari din această ţară ne oferă tuturor o mare încredere privind desfăşurarea Olimpiadei de iarnă de anul viitor'', arăta Bach.
Beijingul va deveni astfel primul oraş care a găzduit atât JO de vară (2008) cât şi cele de iarnă.
Norvegia respinge impunerea obligativităţii vaccinării pentru sportivii care vor participa la JO 2022 de la Beijing
Articole Similare

37
U-BT Cluj-Napoca încheie anul 2025 cu o victorie dramatică în fața lui Śląsk Wrocław
37

22
Mijlocaşul bosniac Miralem Pjanic şi-a anunţat retragerea din activitate la 35 de ani
22

1.670
Se pregătește un adevărat cutremur în fotbal: cum va schimba jocul noua regulă propusă de șeful FIFA
1.670

18
Tunisia şi Tanzania s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni
18

16
FC Hermannstadt s-a despărţit de fundaşul luxemburghez Vahid Selimovic
16

8
Atacantul Samy Merheg va evolua pentru Sporting Braga
8

25
Roberto Baggio propune o reformă pentru fotbalul italian: accent pe tineri și limitarea străinilor
25

8
La final de an, jucători ai lui Espanyol Barcelona au vizitat două spitale de copii
8

20
Liverpool s-a despărţit de secundul responsabil de fazele fixe
20

34
Espanyol Barcelona anunţă măsuri sporite de securitate pentru derby-ul catalan cu FC Barcelona
34

22
Incident la naționala Franței: polițist sancționat în urma unei donații primite de la Mbappé
22

30
Real Madrid încheie 2025 din postura de cea mai valoroasă echipă a planetei
30

13
Fundaşul lateral Raffaele Stroe a semnat cu Chindia
13

















Comentează