Vandalii au profanat monumentul lui Vladimir Lenin, aflat pe teritoriul complexului expozițional Moldexpo din Chișinău. În mass-media, precum și pe rețelele de socializare au fost postate fotografii cu monumentului pe care a fost reprezentată zvastica.
După cum relatează agenția rusă de presă TASS, persoane necunoscute au scris și pe piedestalul basoreliefului "Basarabia este România" o serie de insulte. Poliția Chișinăului a anunțat că deocamdată această informație este în curs de verificare. După cum a comentat șeful Consiliului coordonator al compatrioților ruși, Alexei Petrovici, actul de vandalism este o consecință a politicii actualului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit Radio Rador România.
"Cu ajutorul unui spray cu vopsea, au scris pe perete că 'Basarabia este România'.Ei bine, aceasta este ideologia oficială într-un stat ocupat. Pe monumentul lui Lenin au scris 'gunoi'. Ne aducem aminte de cuvintele lui Sandu despre 'groapa cu gunoi a istorieii' și, de asemenea, nu ne surprinde nimic. Au decis să întărească ceea ce au scris cu o svastică nazistă. De asemenea, nu există nimic surprinzător și nici deosebit într-o țară în care naziștii sunt 'eroi'", a remarcat Petrovici.
Potrivit agenției de presă mai sus amintite, Sandu a declarat într-un interviu acordat recent jurnaliștilor străini că, în cazul unui referendum, ar susține unirea Republicii Moldova cu România și a explicat poziția sa prin aceea că pentru "o țară mică" "devine tot mai greu să supraviețuiască". Totodată, ea a recunoscut că în prezent în Republica Moldova nu există o majoritate care să susțină unirea. Sandu a fost susținută de președintele parlamentului, Igor Grosu, de prim-ministrul Alexandru Munteanu și de mai mulți miniștri care, ca și Sandu, au pașapoarte moldovenești și românești.
După cum transmite TASS, monumentul profanat se afla cândva în Piața Centrală din Chișinău. În urmă cu câțiva ani, monumentul a fost vandalizat public de un grup de reprezentanți ai Partidului Alianța pentru Unificarea Românilor, care face propagandă pe teritoriul Republicii Moldova pentru intrarea republicii în componența țării vecine.
Monumentele din perioada sovietică sunt profanate cu regularitate în Republica Moldova, iar poliția nu a reușit nici măcar o dată să-i rețină pe vandali. Ministerul de Externe al Federației Ruse și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la astfel de incidente.





























Comentează