Un nou proiect transfrontalier a fost lansat marți la Iași, reunind forțele Inspectoratelor Generale pentru Situații de Urgență din România și Republica Moldova în ceea ce privește stingerea incendiilor de pădure.
Proiectul, în valoare de 320 de mii de euro, vizează sincronizarea intervențiilor pe ambele maluri ale Prutului, potrivit Radio Rador România.
Alin Maghiar, șeful Departamentului Proiecte Externe din cadrul IGSU România, a precizat că fondurile vor fi folosite pentru elaborarea unor ghiduri de intervenție în caz de calamități și pentru sesiuni de pregătire comune.
Pregătirea practică se va face la Iași, a subliniat Alin Maghiar: „În total, vor avea loc opt stagii de instruire”.
Comandantul Unității Speciale de Aviație Iași, comandorul Sebastian Stolerciuc, a anunțat că instituția sa va achiziționa și un autoturism de intervenție în cadrul acestui program: „Dincolo de dotări, accentul se pune pe proceduri”.
Căpitanul Octavian Bucșă, reprezentantul IGSU din Republica Moldova, a subliniat importanța unei curricule comune, care să permită echipelor să acționeze identic, indiferent de latura graniței unde izbucnește focul.
Generalul de brigadă Ionuț Grădinaru, comandantul ISU Iași, a declarat că 128 de angajați din ambele state vor fi antrenați în Poligonul regional de pregătire din județ.

























Comentează