Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, au discutat, marţi, prin videoconferinţă, cu echipele de comandă ale structurilor româneşti dislocate în teatrele de operaţii din Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Republica Centrafricană, precum şi cu cele ale detaşamentelor din Bulgaria şi Polonia.
Videoconferinţa s-a înscris în seria de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României, arată un comunicat al MApN.
"Tot ceea ce faceţi este apreciat de partenerii şi aliaţii noştri şi contribuie, zi de zi, la întărirea profilului de securitate şi prestigiului României în plan internaţional. Suntem în permanenţă concentraţi pe asigurarea tuturor condiţiilor de care aveţi nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor. Suntem la curent cu tot ceea ce faceţi şi vreau să vă mărturisesc că fiecare zi în care primim rapoarte că nu sunt probleme în teatrele de operaţii unde acţionaţi este o zi bună pentru noi. Totodată, adresez mulţumiri familiilor dumneavoastră, care vă susţin", a transmis ministrul Apărării Naţionale.
"Anul acesta, înregistrăm un vârf al participării în misiuni internaţionale. Aniversarea Zilei Armatei României ne găseşte într-un mediu regional de securitate extrem de provocator. În acest context, misiunile de stabilitate sunt deosebit de importante, iar devotamentul şi profesionalismul colegilor noştri sunt cu atât mai apreciate", a subliniat generalul Daniel Petrescu.
Militarii au prezentat situaţia de securitate în zonele de dislocare, cu accent pe creşterea în complexitate a provocărilor în Balcanii de Vest şi pe preluarea de către elementul românesc a comenzii misiunii UE din Republica Centrafricană. În contextul rotirii detaşamentelor din această perioadă, agenda convorbirilor a cuprins informări ale militarilor privind preluarea misiunilor, integrarea în structurile multinaţionale, precum şi despre condiţiile de viaţă şi de muncă.
Potrivit MApN, dialogul cu echipele de comandă ale detaşamentelor dislocate în teatrele de operaţii a reliefat că starea moralului este foarte bună, echipamentele corespund necesităţilor operative şi relaţiile de cooperare cu militarii aliaţi şi parteneri se menţin la un nivel excelent.
În prezent, aproximativ 800 de militari români se află în misiuni şi operaţii sub comandă sau mandat NATO, UE şi ONU.
În Balcanii de Vest, România este, în prezent, ţara cu cea mai mare contribuţie de militari în cadrul misiunii EUFOR ALTHEA din Bosnia şi Herţegovina, misiune la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă şi a crescut cu încă aproximativ 130 de militari contribuţia la misiunea NATO KFOR, prin dislocarea unei companii din rezerva strategică la dispoziţia SACEUR.
De asemenea, ţara noastră are cea mai importantă contribuţie cu militari la misiunea Uniunii Europene de sprijin pentru autorităţile centrafricane în domeniile consiliere strategică şi educaţie pentru forţele de securitate (European Union Training Mission in Central African Republic - EUTM RCA), cu 32 de militari, asigurând şi comanda EUTM RCA, la nivel de general de brigadă.
Ministrul Tîlvăr a vorbit cu militarii din teatrele de operaţii: Tot ce faceţi este apreciat de aliaţii noştri
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

743
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
743

3.413
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
3.413

4.018
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
4.018

5.667
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.667

2.853
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.853

2.955
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.955

88
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
88

4.321
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.321

3.927
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.927

247
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
247

173
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
173

2.748
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.748

1.312
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.312















Comentează