În bazele de tratament ale Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM), companie aflată în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), nu s-a înregistrat niciun caz de covid de la redeschiderea acestora, în 24 iunie, şi până în prezent, a transmis, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pe Facebook.
Ministrul Muncii a evaluat, miercuri, situaţia din cele 13 baze de tratament ale CNPP într-o discuţie avută cu directorul Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi cu preşedintele CNPP.
"Niciun caz de Covid de la redeschidere în bazele de tratament ale Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, compania care gestionează 13 baze de tratament şi care se află în subordinea Casei Naţionale de Pensii. Am evaluat care este situaţia într-o discuţie cu Directorul companiei şi cu Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice. Când Guvernul a decis redeschiderea bazelor de tratament, în 24 iunie, după ce depăşisem vârful pandemiei, pe fondul cererilor de la pensionarii care aveau nevoie să îşi continue tratamentele, am urmărit îndeplinirea tuturor măsurilor de protecţie. Primesc mesaje de la pensionari şi de la angajaţi cu anumite afecţiuni, că totul este în regulă", a scris Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a menţionat că în prezent încă există bilete disponibile pentru unităţile de tratament balnear din cadrul Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
"Peste zece mii de oameni au beneficiat şi anul acesta de serviciile oferite prin personal specializat în tratarea afecţiunilor reumatismale, ale aparatului locomotor, afecţiunilor intestinale, hepatice, cardio-vasculare, nevroze etc. dar şi prin aparatură de ultimă generaţie. Încă mai sunt bilete de tratament disponibile. Seriile, dar şi condiţiile de cazare sunt disponibile atât pe site-ul TBRCM cât şi la casele judeţene de pensii. Casele de pensii se vor ajuta între ele atunci când sunt cereri suplimentare pentru anumite baze de tratament, funcţie de afecţiunile persoanelor", a precizat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a explicat că biletele pentru aceste unităţi de tratament se pot achiziţiona prin Casele Judeţene de Pensii, prin sucursalele directe ale Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă sau prin agenţiile de turism.
"Bazele balneoclimaterice de cazare şi tratament aparţinând TBRCM sunt, în mod tradiţional, cele mai solicitate, datorită eficienţei tratamentelor şi procedurilor unice folosite. Biletele se pot procura prin Casele Judeţene de Pensii (pentru pensionari), direct prin sucursalele societăţii sau prin agenţiile de turism (atât pentru pensionari cat si pentru alte categorii)", a încheiat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii: Niciun caz de covid în staţiunile de tratament balnear ale Casei Naţionale de Pensii
Explorează subiectul
Articole Similare

242
CCR poate trimite legea pensiilor magistraților la CJUE înainte de promulgare: de ce nu există niciun obstacol juridic real
242

1.107
Anul Nou Chinezesc 2026: Începe 'săptămâna destinului', perioada care influențează întregul an
1.107

1.756
Record de plecări definitive din țară la alegerile din 2024: 50.000 de oameni au fugit din România / Populația s-a redus cu peste 4,16 mil. persoane, în 35 de ani
1.756

60
Zeci de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi, găsite pe câmp. Autoritățile au deschis anchete
60

1.347
Beneficiile pe care le ai dacă ești dat afară de angajator: Ce pierzi dacă îți dai demisia
1.347

45
UE interzice distrugerea hainelor nevândute și încurajează moda sustenabilă. Ce măsuri au fost adoptate
45

4.265
Se construiește Drumul Expres cu rol strategic pentru România: Țara noastră devine jucătorul cheie în reconstrucția Ucraina post război
4.265

2.830
VIDEO Statul strânge cureaua românilor corecți, dar deschide portița marilor datornici: Recorder, investigație-bombă despre 'groparii' firmelor cu datorii uriașe la stat
2.830

26
Schiori rătăciți pe munte, salvați de jandarmi. Ceața a îngreunat misiunea
26

2.510
Vreme severă în Capitală: autoritățile au activat centrul de urgență - ce probleme au apărut pe străzi
2.510

24
Avertisment al Poliției de Frontieră: Traficul afectat de vremea severă – posibile întârzieri și restricții temporare
24

86
Bărbat amendat cu 12.500 de lei pentru că nu le-a permis poliţiştilor să verifice un câine
86

41
Anchetă în cazul fetiței de două luni care a murit la Spitalul de Copii din Iași: Părinții acuză medicii din Vaslui de diagnostic greșit și trimitere întârziată
41

















Comentează