Astăzi este termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură pentru funcțiile de șef la Parchetul General, DNA și DIICOT. Pe data de 16 februarie ar trebui să vedem lista cu persoanele care îndeplinesc condițiile legale pentru aceste funcții, apoi între 23 și 26 februarie urmează interviurile cu ministrul Justiției, iar pe 2 martie Radu Marinescu urmează să publice rezultatele acestor selecții și propunerile oficiale. Aceste propuneri vor ajunge și la președintele Nicușor Dan, care potrivit legii are dreptul să le refuze o singură dată.
Promisiunea unei proceduri transparente
În acest sens, ministrul Justiției a declarat, într-o intervenție la Digi24, că se dorește o procedură transparentă, însă după ce se va atinge termenul limită privind depunerea candidaturilor (astăzi la ora 12:00) vor fi făcute publice mai multe informații.
„Este cel mai corect așa, atât pentru cei care deja s-au înscris, cât și pentru cei care doresc să se înscrie și pentru principiul respectării cu strictețe a regulilor într-o competiție atât de importantă”, a declarat Radu Marinescu.
Câți candidați s-au înscris
Întrebat dacă până la această oră sunt candidați mulți pentru cele 3 poziții, ministrul a răspuns:
„În intervențiile mele publice am încurajat procurorii care consideră că au experiența, capacitatea managerială, au viziunea de conducere necesară pentru a conduce marile parchete să se înscrie în competiție tocmai pentru a fi o bază de selecție cât mai cuprinzătoare pentru o viitoare conducere cât se poate de profesionistă a parchetelor.”
Explicând situația actuală, ministrul a adăugat:
„Sunt candidați, s-au înscris procurori care consideră că e cazul să intre în această competiție și după ora 12:00 va exista o informare cu privire la candidați”.
Întrebări incomode despre semnatarii scrisorii către CEDO
Întrebat dacă printre cei care își doresc să intre în această competiție se află și magistrați care au semnat scrisoarea de susținere pentru magistrații care s-au plâns la CEDO despre neregulile din sistemul judiciar, Marinescu a evitat un răspuns clar.
„Încă o dată, după ora 12:00 veți avea cunoștință despre candidați. Evaluările din această perspectivă, a unor opțiuni sau viziuni cu privire la discuțiile din justiție, le puteți face dumneavoastră, mass-media.”
Ministrul a subliniat criteriile pe care le va avea în vedere:
„Eu voi face evaluarea valorii unor procurori pe baza proiectelor manageriale, pe baza unor criterii strict legale, și acestea vor fi, să zic așa, liniile directoare care ne vor călăuzi în finalizarea activității noastre.”
Referitor la polemica din spațiul public, acesta a mai spus:
„Deci, în ceea ce privește discuțiile despre semnarea unei liste sau a altei liste, acestea sunt aspecte care, repet, interesează opinia publică și fac obiectul analizelor dumneavoastră, dar noi vom opera exclusiv, în mod imparțial și obiectiv, cu criteriile legale care vor permite să discernem în această competiție”, a spus ministrul Justiției.






























Comentează