Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, susţine că în prezent nu se întrevede finalul pandemiei de COVID-19, existând posibilitatea ca numărul infectărilor să ajungă la peste 20.000 de cazuri zilnic.
"Acest final (al pandemiei - n.r.) astăzi încă nu se întrevede, nici măcar prognozat. Auzim tot felul de prognoze şi păreri. Sigur, ele sunt importante. Unele se adeveresc, altele nu se adeveresc, cum s-a făcut şi pe celelalte valuri. (...) Încă nu suntem în vârful pandemiei. Trebuie câteva zile bune în care să avem cam aceeaşi valoare, ca să putem spune că avem un fel de plafonare pe un anumit platou. Or, chiar dacă cifrele mai urcă, mai scad, cu o mie, cu două mii (de cazuri - n.r.), încă nu e atât de semnificativ încât să spunem că suntem pe un platou. (...) Există această posibilitate să ajungem la peste 20.000 de cazuri (zilnic - n.r.). Este o posibilitate care, din păcate, nu trebuie exclusă", a declarat ministrul Sănătăţii, joi, la B1 TV, potrivit Agerpres.
În acelaşi context, el s-a referit la cei care nu cred în vaccinare şi contestă introducerea certificatului verde, în condiţiile în care acest document este utilizat în toate ţările occidentale.
"Şi Franţa e 'neconstituţională', şi Germania e 'nedemocratică' şi Italia la fel şi aşa mai departe. Adică, nu ştiu dacă e frumos ca un ministru să spună aşa ceva: toţi ăştia sunt proşti şi noi suntem deştepţi, noi ştim mai bine că nu avem nevoie de acest certificat şi o parte a societăţii are o părere împotriva vaccinului. (...) Vorbim despre cei care nu înţeleg că tot Occidentul, toată lumea civilizată s-a vaccinat şi, uitaţi, ridicare de restricţii şi aşa mai departe şi nu s-a întâmplat absolut nimic din toate teoriile astea conspiraţioniste, despre ce-ţi face vaccinul, dar o parte a societăţii crede în continuare că ce-ţi face vaccinul", a spus ministrul.
Cseke Attila a subliniat că cea mai mare mulţumire pentru personalul medical epuizat de pandemie ar fi ca populaţia să se vaccineze şi să le uşureze astfel munca din spitale.
Ministrul interimar al Sănătăţii nu are vești bune: Vârful valului patru al pandemiei 'încă nu se întrevede, nici măcar prognozat'
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

457
Donald Trump este sigur, după ce Iranul a acceptat armistițiul: Este o victorie totală și completă!
457

479
VIDEO Așa arată una dintre cele mai ciudate case din lume: Are o lățime de doar 63 de centimetri, dar deține toate facilitățile moderne
479

3.072
VIDEO Israelul acceptă armistițiul la care au ajuns SUA și Iranul, dar impune o condiție esențială
3.072

2.578
În largul Egiptului a fost descoperită o comoară uriașă: Ar putea scoate țara din criza profundă în care intrase
2.578

4.985
Donald Trump dezvăluie cine ar fi, de fapt, în spatele deciziei Iranului de a accepta un armistițiu: Da, am auzit asta!
4.985

4.553
S-a ajuns la un armistițiu, dar Iranul va percepe o taxă uriașă pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
4.553

1.501
Sfârșitul unei ere? IT-ul, cândva sigur și bine plătit, lovit de valul AI: Concedieri masive în rândul marilor companii tech
1.501

10.915
Poziția oficială a Iranului, după armistițiul anunțat de către Donald Trump: Se redeschide Strâmtoarea Ormuz
10.915

2.689
Rusia atacă puternic la granița cu România: Sistemele antiaeriene au fost trecute în poziții de tragere și 2 avioane F-16 au fost ridicate de la sol
2.689

3.260
Drama fără margini care l-a împins pe copilul de doar 12 ani la sinucidere. După o viaţă de chin, inima lui nu a mai putut să îndure
3.260

1.293
Ministrul Economiei anunță că înflația din România o va lua razna din cauza războiului din Iran: E o speranță
1.293

1.332
Moment istoric în spațiu: astronauții Artemis și cei de pe ISS au comunicat pentru prima dată direct
1.332

2.743
Marea lovitură a primăverii: cele 3 zodii care rup barierele și pot atinge succesul absolut până pe 19 aprilie
2.743
















Comentează