VIDEO Ministrul Finanțelor răspunde cererilor UDMR privind reducerea taxelor și impozitelor locale, cerute de unele primării

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 05-02-2026 17:35

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UDMR a cerut recent ca primăriile să poată decide singure dacă majorează taxele și impozitele locale. Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat ce se va întâmpla cu solicitarea pentru care cei de la UDMR au lansat chiar și o petiție.

Urmează negocieri dure în coaliție

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat joi, despre discuţiile privind o revenire asupra impozitului pe proprietate, că a fost asumat din anul 2021 şi a fost amânat permanent, succesiv de toate guvernele iar dacă nu dorim să adoptăm anumite măsuri, nu trebuie să le asumăm.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat la Palatul Victoria care ar fi impactul bugetar dacă primăriile ar începe să reducă taxele pe maşini şi proprietate. 

 ”Această chestiune a fost discutată în spaţiu public în ultimele zile. Ea va fi discutată cu primă ocazie când se va reuni coaliţia şi în acel moment o să vă pot comunica care este decizia politică luată în coaliţie. Bineînţeles, vorbim aici de Pachetul 2, care a fost de două ori aprobat în Parlament. Impactul asupra Pachetului 2 este inclus în proiecţia noastră bugetară pe acest an şi n-aş vrea să fac declaraţii pe această zonă, înainte să avem o decizie în coaliţie”, a spus ministrul Finanţelor. 

 Nazare evită să spună ce crede despre cerea UDMR 

”Noi am setat nişte limite, am transmis nişte limite pentru ministere. Suntem în procesul de construcţie a bugetului, avem nişte termene, vrem să le respectăm şi vreau să găsim cea mai bună soluţie pentru a putea ieşi din această situaţie, luând în calcul bineînţeles şi înţelegând efectele pe care anumite măsuri din Pachetul 2 le-au avut. Pentru că aceste măsuri au avut un efect contracţionist, luăm în calcul aceste măsuri, de aceea am venit şi prezentăm astăzi un plan de relansare care cred că este foarte important şi va avea un aport semnificativ asupra economiei româniei în 2026, dar după cum am discutat şi continui discuţiile cu toţi investitorii, este foarte importantă consecvenţa pe care o arată România în momentul când îşi asumă anumite lucruri. Impozitul pe proprietate a fost asumat din anul 2021 şi a fost amânat permanent, succesiv de toate guvernele care au fost în funcţie”, a precizat ministrul Finanţelor. 

”Dacă nu dorim să adoptăm anumite măsuri, nu trebuie să le asumăm”, a adăugat Nazare. 

UDMR acuză că majorarea impozitelor a isterizat societatea

„Ar trebui să tăcem și să nu spunem? Nu, trebuie să spunem”, afirmă primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Attila Korodi (UDMR), care susține că majorarea impozitelor locale a adus societatea într-o stare de nervozitate reală.

Majorarea impozitelor locale a generat o tensiune accentuată în rândul populației, iar gradul de suportabilitate al oamenilor a fost depășit, afirmă primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Attila Korodi (UDMR), într-un interviu acordat RFI.

Edilul a inițiat o petiție prin care solicită Guvernului modificarea legislației, astfel încât autoritățile locale să poată reduce impozitele chiar și în cursul anului.

„Oamenii nu mai au aceeași putere de cumpărare”

Declarațiile vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri seară „închiderea ajustării” bugetare și un pachet de măsuri de relansare economică.

Attila Korodi salută acest anunț, pe care îl consideră un răspuns necesar la presiunile resimțite în societate.

„La sfârșitul anului s-au acumulat foarte multe efecte care pleacă din aceste politici de ajustare. Dacă ne gândim la bugetul familial, oamenii nu mai au aceeași putere de cumpărare: inflația, creșterile de prețuri, ajustările de TVA, iar în ultimul moment, legea asumării pe impozitele locale au adus societatea într-o stare de nervozitate reală”, a declarat primarul din Miercurea-Ciuc.

Acesta subliniază că autoritățile locale nu pot ignora reacțiile comunităților pe care le reprezintă. „Nu putem să ne ascundem în spatele unor măsuri liberale sau social-democrate.

Noi trebuie să reprezentăm comunitatea.

Reacția noastră pleacă tocmai de la ideea că reprezentăm o comunitate întreagă”, a spus Korodi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri