Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, participă luni, la Bruxelles, la Reuniunea Consiliului UE Agricultură şi Pescuit, subiectul principal fiind pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) post-2020, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
În cadrul reuniunii se vor discuta Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC, Regulamentul care vizează finanţarea, gestionarea şi monitorizarea PAC precum şi Regulamentul privind organizarea comună a pieţelor (OCP) produselor agricole.
Totodată, în cadrul Reuniunii Consiliului de miniştri va avea loc un schimb de opinii privind aspecte legate de mediu şi climă, precum şi o prezentare din partea Comisiei şi un schimb de opinii despre Regulamentele privind normele tranzitorii în domeniul PAC.
Ministrul Agriculturii susţinea pe 29 octombrie în cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament că prioritatea numărul unu este pregătirea cu celeritate a Programului Naţional Strategic, pentru că în următorii şapte ani principala sursă de finanţare a agriculturii o reprezintă cele 20 de miliarde de euro pregătite prin Politica Agricolă Comună.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, participă luni la Reuniunea Consiliului UE Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles;reforma PAC, pe ordinea de zi
Explorează subiectul
Articole Similare

3.228
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
3.228

1.986
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.986

7.359
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
7.359

2.903
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.903

3.225
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
3.225

2.241
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.241

55
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
55

1.085
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.085

818
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
818

1.597
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.597

2.577
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.577

94
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
94

103
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
103
















Comentează