Ministrul Sorina Pintea a declarat miercuri că în 15 septembrie Ministerul Sănătăţii (MS) va pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant în spitalele judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare, informează MS potrivit Agerpres.
Pintea a fost prezentă miercuri seară, în staţiunea Saturn, la deschiderea lucrărilor celei de-a V-a ediţii a Şcolii de vară a pacienţilor cronici, organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România în colaborare cu Primăria Mangalia.
"Am venit în calitate de membru al asociaţiei. Când elaborăm acte normative în Ministerul Sănătăţii schimbăm destine. Au fost deja modificate acte normative pentru a se facilita accesul pacienţilor la Programul de dializă şi a fost majorat tariful pentru acest serviciu medical. În viitor, pentru transplant, deoarece avem nevoie de organe pentru această activitate, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant intenţionăm să impulsionăm activ procesul de donare. Din 15 septembrie, vom pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant la nivelul spitalelor judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare", a spus Sorina Pintea, la întâlnirea cu pacienţii, potrivit informării MS.
Tot în domeniul transplantului, Ministerul Sănătăţii a semnat acorduri cu Moldova şi Ungaria, iar în această perioadă se negociază cu Italia şi, de asemenea, împreună cu CNAS, va fi elaborat un pachet de servicii medicale pentru pacientul posttransplant, astfel încât să beneficieze de servicii medicale integrate.
"Aştept propuneri şi pentru alte patologii, deoarece foarte multe modificări legislative s-au realizat în urma dialogului cu pacienţii", a afirmat ministrul Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii va pune în dezbatere publică un act normativ privind activitatea de transplant în spitalele judeţene
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2
Spitalul Samaritean din Mureș marchează doi ani de activitate printr-un eveniment dedicat comunității
2

19
Rafila și Voiculescu, pe poziții opuse în cazul vaccinurilor Pfizer
19

187
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
187

11
Negrescu: Persoanele cu autism nu trebuie să rămână invizibile
11

21
Rujeola face ravagii: 15 morți și o campanie de vaccinare de urgență în Bangladesh
21

4.993
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
4.993

119
Cheia recuperării după AVC ar putea fi un organ neașteptat. Ce au descoperit cercetătorii
119

88
Cafeaua de seară îți afectează autocontrolul: Efectul neașteptat observat la femei
88

97
Medicamentul Wegovy de la Novo Nordisk, aprobat în Marea Britanie pentru prevenirea bolilor cardiovasculare
97

5.995
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
5.995

3.049
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
3.049

61
Diana Gămulescu: Orice mamă ar trebui să plece din maternitate cu un carnet al prematurului
61

3.501
Scandal pe vaccinurile Pfizer - Vlad Voiculescu iese la rampă și răspunde acuzațiilor lansate de Alexandru Rogobete: 'Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost'
3.501
















Comentează