Mii de manifestanţi au ieşit în stradă joi în republica Inguşetia din Caucazul rus pentru a protesta împotriva unui acord controversat privind un schimb de teritorii cu Cecenia vecină, informează France Presse preluată de Agerpres.
Acordul, încheiat săptămâna trecută între liderii acestor două republici cu majoritate musulmană, ar trebui să fixeze oficial graniţele ce separă aceste două teritorii din cadrul Federaţiei Ruse.
Manifestanţii din Inguşetia denunţa o decizie luată fără avizul populaţiei şi considerată dăunătoare pentru dezvoltarea regiunii lor, una dintre cele mai sărace din Caucaz, oferind teritorii largi Ceceniei lui Ramzan Kadârov.
Imagini video difuzate de protestatari arată o mulţime ce se îndreaptă spre clădirea parlamentului local, unii dintre ei călare şi purtând steaguri ale Inguşetiei.
Într-unul din videoclipuri, focuri de armă pot fi auzite în timp ce forţele de ordine încearcă să controleze mulţimea. Poliţia a confirmat că agenţii săi au tras în aer dar că "nimeni nu a fost rănit".
Potrivit manifestanţilor, aproape 40.000 de persoane au participat la protestele de joi în capitala regională Magas, în timp ce poliţia a evocat circa 2.000 de participanţi.
"Poliţia a blocat intrările în oraş. Oamenii au fost nevoiţi să meargă 10 kilometri pentru a ajunge la parlament după ce şi-au lăsat maşinile", a declarat unul dintre protestatari, Daud Ciuciev, pentru AFP.
"Conform estimărilor noastre, Inguşetia dă 58.000 de hectare Ceceniei, ceea ce include sate cu locuitori", a afirmat un alt militant, Sarajdin Sultîgov.
Responsabilii inguşi afirmă la rândul lor că acordul vizează mai puţin de 2.000 de hectare.
Pe vremea URSS, Inguşetia şi Cecenia făceau parte dintr-o singură entitate administrativă. Demarcarea între cele două republici ruse nu a fost niciodată stabilită oficial, în timp ce în Cecenia a izbucnit la începutul anilor 1990 un conflict mortal între opozanţi separatişti, apoi islamişti, şi armata rusă.
Mii de oameni au protestat împotriva unui schimb de teritorii între Cecenia și Ingușetia, în Federația Rusă
București
9°C
Articole Similare

402
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
402

40
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
40

1.337
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.337

1.462
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.462

1.824
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.824

2.762
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.762

705
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
705

4.173
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.173

86
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
86

2.004
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.004

117
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
117

185
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
185

125
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
125
















Comentează