Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat marţi că sfârşitul liberei circulaţii de persoane între Regatul Unit şi restul UE în cadrul Brexit va avea "consecinţe concrete" pentru cetăţenii europeni şi britanici, informează AFP potrivit Agerpres
"Vom continua să apărăm interesele cetăţenilor noştri", a promis Barnier în timpul unei dezbateri pe acest subiect în Parlamentul European, la Strasbourg. Barnier este însărcinat să negocieze viitoarea relaţie între UE şi Regatul Unit, a cărui ieşire din Uniune este prevăzută pentru 31 ianuarie.
În timpul unei perioade de tranziţie, care va dura până la sfârşitul lui 2020, cele două părţi vor negocia în special asupra comerţului, dar şi a securităţii, energiei, pescuitului şi transporturilor.
"Nimeni de ambele părţi nu trebuie să subestimeze (...) consecinţele directe ale suprimării libertăţii de circulaţie, care se află în centrul Brexitului", a subliniat Barnier. Libera circulaţie a persoanelor este una dintre cele patru libertăţi ale UE.
Aceasta va avea "consecinţe concrete" la finalul perioadei de tranziţie "în plan economic, al calificărilor profesionale, capacităţilor de instalare, în materie de securitate", a continuat el.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat înainte de aceasta în faţa europarlamentarilor că acordul de retragere va permite unui număr de circa 3,5 milioane de cetăţeni europeni care trăiesc în Regatul Unit şi unui milion de britanici instalaţi în una dintre cele 27 de ţări ale UE să aibă "siguranţă".
Însă această liberă circulaţie a persoanelor, care permitea până acum cetăţenilor din UE să se instaleze şi să lucreze în Regatul Unit, iar britanicilor să trăiască în ţări ale UE, nu va mai exista pentru cei care intenţionează să o facă, a spus ea. "La finalul perioadei de tranziţie, Regatul Unit va fi o ţară terţă şi Brexitul va duce la schimbări pentru cei care au intenţia să-şi facă viaţa de o parte sau de alta a Canalului Mânecii", a subliniat Ursula von der Leyen.
La viitoarele negocieri, "vom face din drepturile cetăţenilor principala noastră prioritate", a dat ea asigurări, adăugând că unii cetăţeni europeni instalaţi în Regatul Unit se vor confrunta cu probleme în demersurile lor pentru a putea rămâne în această ţară.
Barnier a declarat că actuala Comisie Europeană "va fi extrem de vigilentă" la aceste obstacole şi a abordat deja problema cu Londra. Cei doi responsabili europeni au îndemnat la punerea în funcţiune a unui organism "independent" pentru supervizarea acestor probleme.
O europarlamentară a Brexit Party, Alex Phillips, a estimat că cetăţenii ţărilor din UE ar trebui să aibă aceleaşi drepturi ca non-europenii la instalarea în Regatul Unit, "fără favoritism"
Michel Barnier avertizează cu privire la consecinţe concrete post-Brexit pentru cetăţăeni
Explorează subiectul
Articole Similare

341
Regele Charles al III-lea îl lasă din brațe pe fratele său, după ce a fost arestat: „Justiţia trebuie să-şi urmeze cursul!”
341

8.295
Cortina a căzut! Cancelarul german anunță un scenariu sumbru pentru războiul din Ucraina: „Adevărul amar"
8.295

3.278
Răsturnare de situație în cazul sabotajului Nord Stream - CIA ar fi știut de planul ucrainenilor
3.278

62
Polonia ar putea plasa mine antipersonal la granița de est după retragerea din Convenția de la Ottawa
62

9.780
Nicușor Dan, singurul lider european care va vorbi la Consiliul pentru Pace: Donald Trump l-a invitat să țină un discurs (surse)
9.780

219
Kremlinul avertizează asupra unei "escaladări fără precedent a tensiunilor" în jurul Iranului
219

129
Donald Tusk le cere cetăţenilor polonezi să părăsească "imediat" Iranul
129

57
Acțiunile israeliene stârnesc temeri de „epurare etnică” în Cisiordania și Gaza (ONU)
57

4.066
Șefii spionajului european vorbesc despre negocierile de la Geneva - Prăpastie izbitoare în gândire între capitalele europene şi Casa Albă
4.066

38
Șefa BCE respinge zvonurile privind o demisie iminentă
38

59
Lupta pentru gazele din Mediterana - Turcia se opune 'activităţilor unilaterale' ale Greciei
59

6.067
BREAKING Fratele regelui Charles a fost arestat în Marea Britanie: e vizat în dosarul Epstein
6.067

113
Germaina se orientează către China în contextul tarifelor SUA: Avem un interes strategic în a găsi parteneri în lume care gândesc la fel ca noi
113

















Comentează